Editia a XI-a, 22 Iunie 2024

După pandemie am observat că relațiile cu prietenii și cu cunoștințele nu mai sunt ca înainte…s-a creat o distanțare emoțională în comunicare. Prietenii apropiați au devenit prea ocupați să ne întâlnim, la telefon nu am mai vorbit, iar prietenii dragi mie nu m-au contactat nici de ziua mea.

Astfel, am început să mă întreb ce s-a întâmplat cu relațiile mele. Am înțeles că toți avem mai mult de lucru decât înainte de pandemie, suntem mai ocupați ca înainte. Îmi dau seama că există o schimbare în calitatea relațiilor noastre. Până și relațiile de rudenie s-au schimbat. De exemplu, pe fetița mea Bendis sunt rude din București care nu au văzut-o de câteva luni. 

Există o schimbare în toate relațiile – de rudenie, de prietenie, de familie. Dacă lăsăm lucrurile să continue așa, fără să hrănim relațiile noastre, exact ca pe o plantă, acestea se vor ofili.

Și m-am gândit ce pot face ca să REÎMPROSPĂTEZ RELAȚIILE. Hai să facem niște pași ca să reînoim relațiile cu persoanele la care ținem.

Cine observă primul să facă primul pas!

Și cum eu am observat asta, m-am gândit să fac eu primii pași pentru împrospătarea relațiilor.

Ce am făcut? Primul lucru care mi-a venit în minte: hrana. M-am gândit că este un gest frumos să trimit prin curier atenții (ex: prăjiturele raw-vegane, o mâncărică proaspătă făcută de mine, o cremuță, o lumânare sfințită), astfel încât să le fur un zâmbet și să le îndulcesc ziua.

Apoi am început să le trimit citate inspiraționale și spirituale din Cheile Genelor sau o melodie preferată care să îi pună să reflecteze la adevăruri profunde. Și am întrebat prietenii când pot să îi sun și să stabilim o oră când putem vorbi la telefon.

Știu că poate aceșți pași sunt doar pași mici care totuși cer un efort, dar sunt foarte importanți! Altfel, ne îndepărtăm și mai mult unii față de ceilalți, ne răcim, ne închidem inimile și pierdem din bogăția umană…devenim săraci emoționali, ne sărăcim!

Merită efortul să scriem, să trimitem mesaje, să trimitem atenții materiale (un cadou) pentru a păstra relațiile vii! Și pornind de la tine, se va întâmpla și reciproc…și persoana respectivă va dori să facă ceva pentru ține, să-ți întoarcă gestul!

Ție ți s-a întâmplat să îți dispară anumite relații după pandemie?

Voi cum v-ați gândit să reîmprospătați relațiile de prietenie și pe cele de familie?

Care sunt primii pași?

Care sunt persoanele cărora ați vrea să le faceți o surpriză/un cadou?

Ce poți face azi, nu lasă pe mâine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *