Pentru mine, Decembrie este cea mai grea lună a anului, cu foarte multe obligații pe plan personal de îndeplinit și realizarea raporturilor finale pe plan profesional.
Decembrie este și luna cadourilor pentru copiii și oamenii dragi din viața mea, este luna sărbătorilor de iarnă – pomul de Crăciun, aranjamente în casă, pregătirile lunare, iar printre picături să ai și grijă de ține – să te aranjezi și să arăți frumoasă la festivitățile de sfârșit de an.
Tot în această lună se încheie și prima parte a anului școlar și au loc serbările pentru grădinari și elevi, fiind nevoie de pregătire alături de copii, de cadouri pentru doamna educatoare sau învățătoare, de prezența la serbare…
Și dacă nu ai pe cineva care să te ajute cu planificarea evenimentelor și cu toate aceste pregătiri, Decembrie este o lună plină de stres și de oboseală maximă. Din păcate, tot acest stres acumulat se transmite copilului într-un mod neplăcut.
Partea frumoasă este că am reușit să îmi îndeplinesc cu brio toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar partea mai puțin bună este că mi-am pierdut răbdarea cu fetița mea, Bendis Isabella. De exemplu, acum 2 săptămâni mi-am propus să fac 3 lucruri de dimineață: să o scot pe Bendis în parc, să merg la piață și să mă întorc până la ora 14:00 ca să îi dau prânzul. De obicei, lui Bendis îi ia foarte mult timp să se îmbrace înainte să iasă afară. Eram deja cu mintea în viitor și am crezut că sunt în întârziere. Nu am mai avut răbdare cu ea și i-am impus ritmul meu. Astfel, am grăbit-o pe Bendis să se îmbrace mult mai repede. Acest lucru a agitat-o foarte mult și chiar a început să țipe că nu mai vrea să iasă. Până la urmă, în aceea zi am fost doar în parc și am renunțat să mai mergem la piață.
Două zile mai târziu am participat la Sesiunea Deschisă Cheile Genelor unde am discutat chiar despre Cheia Răbdării (Cheia 5), ce are în Umbră – Nerăbdarea, iar în harul divin – Atemporalitatea. Am contemplat cu grupul cum în momentele când nu forțăm lucrurile, nu forțăm timpul, cumva acesta stă pe loc, se dilată. Astfel, ai mai mult timp decât poate percepe mintea. După această sesiune m-am mai jucat cu Bendis încă 30 minute. Fiind foarte relaxată am uitat de timp și am făcut niște joculețe artistice foarte frumoase, iar Bendis a fost plină de zâmbet, am văzut pe față ei Bucurie.
Luna aceasta mi-am reamintit că un copil este atemporal – el trăiește în afara măsurii timpului. Cel mai important în creșterea unui copil este să îi respectăm propriul ritm biologic, chiar dacă, ca părinte, ni se pare că este un ritm lent. Probabil este un motiv mai înalt pe care nu îl înțelegem de ce îi ia o oră unui copil să se îmbrace.
Dacă nu respectăm acest ritm al copilului, îl stresăm, îi facem foarte rău și se va manisfesta într-un mod rectiv, cu țipete și plânset până la vomitat.
Pe de altă parte, dacă respectăm ritmul copilului ajungem la o puritate și o profunzime deosebite, iar atunci timpul stă pe loc și jocul creativ înflorește (ia locul reacțiilor negative). Interacțiunea cu copilul devine un dans armonios!
În luna decembrie ați avut răbdare cu copiii voștri?
V-ați pus la mintea lor?
Le-ați oferit din timpul vostru pentru a face un joc creativ?
Cum ar arăta relația cu copiii voștri și cum ați interacționa cu ei dacă le-ați oferi mai multă răbdare?
Cum v-ați petrece timpul?
Și, nu în ultimul rând, ce ai face pentru tine – ca mamă – dacă ți-ai oferi și ție mai mult timp și răbdare?
Să ai mai mult timp și răbdare cu ține însăți?
