Editia a XI-a, 22 Iunie 2024

O nouă întâlnire cu roșienii – Sorin Jurcă

Maratonul Interior a continuat pe 22 Octombrie cu o a doua întâlnire cu roșienii. De această dată l-am avut alături de noi live pe Sorin Jurcă.

D:\Pachamama\2020\Newsletter MI Sorin J\Sorin j4.jpg

Este unul dintre localnicii care au ales să rămână la Roșia Montană, să reziste ofertei celor de la compania canadiană de a-și vinde proprietățile și să acționeze pentru restaurarea localității.

Sorin ne-a arătat de ce a rezistat Roșia Montană în ciuda încercării exploatatorilor de a cumpăra locul și de a-l transforma într-un șantier – datorită iubirii și atașamentului roșienilor pentru pământul strămoșesc și casa părintească. Așa cum spune într-unul din cântecele sale și marele interpret de muzică populară, Ion Dolănescu, „Casa părintească nu se vinde, nu se vinde locul cel mai sfânt…”

Pentru el casa străbună este un generator de energie la care merge zi de zi și se încarcă, este locul unde retrăiește amintirile magice ale copilăriei.

Am simțit multă emoție în tot ceea ce ne povestea, mai ales atunci când ne-a asigurat că dacă ar fi nevoie să ia de la început lupta pentru apărarea localității sale, ar face-o fără nici o ezitare.

Acesta este de fapt spiritul românului care și-a apărat plaiul cu iubire, devotament, credință și sacrificiu mii de ani la rând.

Ne-a bucurat să auzim că tânăra generație ia atitudine și începe să desfășoare tururi ghidate și alte inițiative prin care să promoveze localitatea lor. Asta arată responsabilitate și dedicare pentru Roșia Montană.

Sorin a depănat adânc în amintiri și ne-a povestit despre filmele care s-au realizat la Roșia în anii ’70 și ’80, moment în care a început turismul aici. 

A continuat cu Festivalul FânFest care a adunat la Roșia zeci de mii de oameni, unii dintre ei veniți de la mii de km distanță, cum ar fi din Mexic.

Am fost mândri să auzim de la el că Roșia Montană Marathon are de asemenea un mare impact pentru dezvoltarea Roșiei prin miile de oameni care au venit aici din 2013 și s-au reîntors apoi pentru a se bucura în voie de minunatele peisaje de aici de discuții cu roșienii care să-i poarte înapoi în istorie, de întâlnirea cu ei înșiși prin contemplare.

D:\Pachamama\2020\Newsletter MI Sorin J\Sorin j2.jpg

Sorin a încheiat dialogul cu speranță. Crede că Roșia Montană va intra în viitorul apropiat în Patrimoniul UNESCO, România va câștiga procesul cu RMGC, iar tot mai mult sătenii, în special generația tânără, și alți iubitori ai Roșiei se vor implica tot mai mult pentru a reda strălucirea localității.

Mulțumim Sorin pentru că ai acceptat să participi la Maratonul Interior, că ți-ai deschis sufletul în fața noastră, pentru tot ceea ce ne-ai povestit și ne-ai ajutat să înțelegem și pentru speranța cu care ne-ai lăsat.

Mulțumim și vouă celor care ați fost alături de noi aseară.

Pentru cei care nu ați putut intra, îl puteți urmări pe Sorin în videoul de pe acest link: www.facebook.com/RosiaMontanaMarathon/videos/1733323023492624 

Vă așteptăm cu mult drag la următaorele întâlniri din cadrul Maratonului Interior care au loc joia de la ora 20:00.

Urmăriți anunțurile noastre pe paginile de facebook www.facebook.com/PachamamaRomania și www.facebook.com/RosiaMontanaMarathon

Descoperă Aurul din Inima ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *