Editia a XI-a, 22 Iunie 2024

Ne bucurăm cu toții de inspirația acestor săptămâni de sport olimpic și suntem recunoscători sportivilor români ai Olimpiadei de la Paris! 

Îi felicităm pe toți, fie că au luat sau nu medalii. Secunde, milimetri, grame și kilograme au făcut complexele jocuri de la Olimpiada aceasta. Pentru noi este campion fiecare sportiv care s-a luptat pentru șansa sa, în numele puterii sale cucerite în antrenamente și cu ajutorul unor echipe nevăzute de oameni care au crezut în el. Și fiecare sportiv care, cu medalie la gât sau nu, știe deja că-și va aduna puterile pentru a crește din nou visul olimpic. In aceste săptămâni cât sportul a fost rege, copiii au început să viseze iar la paralele inegale, bazine albastre, vâsle și chiar haltere. S-au promis multe în sportul românesc în aceste săptămâni pentru cultivarea performanței, dar și a sportului de masă. Pentru că un lucru e sigur: orice performanță, inclusiv aurul olimpic, începe cu un copil căruia îi place să facă sport. Și ca acelui copil să îi facă plăcere în continuare să facă sport, antrenându-se din ce în ce mai mult, până la a se califica la olimpiadă, trebuie să existe adulți implicați, bani, baze sportive, alți copii implicați. Trebuie să existe mulți copii cărora să le facă plăcere să facă sport și adulții să îi încurajeze. Părinți și profesori care să fie conștienți că un copil agil la trup va fi un copil mai agil la minte. 

Mulțumim medaliaților cu aur: înotătorul David Popovici, Andrei Cornea și Marian Enache, echipajul de dublu vâsle, și Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Petreanu, echipajul de opt rame cu cârmaci (8+)

Medaliații cu argint: halterofila Mihaela Cambei, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, echipaje de dublu vâsle, Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, echipajul de dublu rame

Medaliații cu bronz: din nou David Popovici, apoi gimnasta Ana Maria Bărbosu (care încă nu și-a văzut medalia).

Cei care au fost la un pas de podium, pe locul 4: Florin Fîntînariu și Sorin Lehaci, echipajul de dublu rame, Adriana Adam, Maria Lehaci, Maria Magdalena Rusu, Amalia Bereş, echipajul de 4 rame și gimnasta Sabrina Voinea. 

Cei care au fost la un pas de podium, pe locul 5: Mihăiţă Ţigănescu, Alexandru Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Fîntînariu, Sorin Lehaci, Adrian Munteanu – echipajul de opt rame cu cârmaci, apoi Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă – echipajul de patru rame, Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu – echipa de dublu mixt la tenis de masă, dublu mixt.

Numai cine nu știe ce înseamnă un concurs olimpic nu-și dă seama ce înseamnă în aceste condiții un loc 7, de aceea le felicităm în special pe atletele Alina Rotaru Kottmann – săritura în lungime și Delvine Relin Meringor – maratonista noastră! Meritoase locuri 7 au mai obținut și un Ungureanu, Patricia Cireş – echipajul de 4 vîsle, gimnastele Amalia Ghigoarţă, Sabrina Voinea, Lilia Cosman, Ana Maria Barbosu, Andreea Preda. 

Chiar dacă nu a mai ajuns finala, uimitorul canoist Cătălin Chirilă a bătut recordul olimpic în calificări, deci nu are cum să fie decât campion!

Iar celor care pentru o clipă mai mare sau mai mică s-au descurajat, le amintim de o altă uriașă sportivă româncă, Ana Maria Brânză, care povestește cum a terminat în lacrimi la Londra, iar peste 4 ani, la Rio, a terminat pe podium, în acordurile imnului, alături de echipa României!

Felicitari tuturor sportivilor României!

A făcut vâlvă apelul Simonei Biles, care atrăgea atenția asupra stresului și presiunii la care sunt supuși sportivii olimpici, care poate avea efect direct asupra performanței sau, dimpotrivă, asupra altor zone din viața sportivului. Este nevoie de o altă perspectivă asupra sportului, care să pună în centru pe cel care îl practică, dar ca o ființă umană completă și complexă și nu că un aparat de performat și de învins, spune Simone Biles. O nouă paradigmă ar putea însemna însă mai mult decât  îmbunătățirea condițiilor de antrenament și ar putea lua în considerare competitivitatea însăși.

Este competiția între oameni singura cale spre perfecțiune?

Iată o tema pentru viitor, mai mult sau chiar mai puțin îndepărtat.