24 Iunie 2023
24 Iunie 2023
Soluții pentru schimbări climatice

Cum să abordați schimbările climatice

Această prezentare generală a Soluțiilor pentru schimbările climatice vizează o gamă largă de soluții și schimbări sistemice care pot aborda în mod eficient criza climatică.

Soluții pentru schimbări climatice

Factorii umani care determină schimbări climatice erodează capacitatea Pământului de a susține viața, ceea ce duce la o criză climatică.

Având în vedere urgența și amploarea acestei amenințări existențiale, nu a fost niciodată mai clar că sunt necesare schimbări dramatice la toate nivelurile societății. Dacă omenirea ia măsuri îndrăznețe pentru a implementa aceste schimbări va reprezenta diferența dintre a continua pe o cale distructivă și a asigura o planetă locuibilă și înfloritoare pentru toți.

Din fericire, oameni creativi și dedicați din întreaga lume au identificat o gamă largă de soluții pentru schimbările climatice care pot vindeca planeta noastră, precum și nedreptățile cu care se confruntă comunitățile din prima linie.

Unele dintre aceste soluții sunt tehnologice și se concentrează pe aspectele ecologice legate de schimbările climatice. Alte soluții caută să transforme sistemele care stau la baza crizei climatice. Aceste soluții se concentreză pe cauzele fundamentale ale crizei climatice, abordând simultan aspectele ecologice, dar și aspectele sociale, politice și economice ale schimbărilor climatice.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Potrivit Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (GISC), emisiile de gaze cu efect de seră provocate/generate de om – care contribuie la încălzirea globală și la alte degradări ecologice – sunt în prezent la cele mai înalte cote înregistrate vreodată.

Pentru a aborda sursele de emisii, o organizație științifică numită Proiectul “Drawdown” (de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră a identificat și măsurat cele mai eficiente soluții climatice de astăzi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Aceste soluții fie reduc emisiile, fie susțin rezervoarele de carbon ale naturii.

Cum pot fi reduse emisiile de gaze cu efect de seră

Soluțiile Proiectului Drawdown se încadrează în 9 sectoare care reprezintă 9 domenii diferite ale societății:

  • Alimentație, agricultură și utilizare a terenurilor
  • Electricitate
  • Clădiri
  • Zona costieră
  • Sănătate & educație
  • Industrie
  • Transport
  • Terenuri (extracția carbonului din sol)
  • Inginerie (extracția carbonului prin inginerie umană)

În cadrul fiecărui sector, există acțiuni conexe care pot contribui la reducerea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă.

ALIMENTAȚIE, AGRICULTURĂ ȘI UTILIZAREA TERENURILOR

Acțiuni:

  • Schimbarea dietelor și reducerea risipei alimentare
  • Protejarea ecosistemelor și preîntâmpinarea/stoparea defrișării terenurilor
  • Implementarea agriculturii regenerative

Exemple:

  • Diete bogate în plante
  • Administrarea terenurilor populațiilor indigene
ELECTRICITATE

Acțiuni:

  • Scăderea cererii de producție electrică
  • Înlocuirea combustibililor fosili cu energie regenerabilă
  • Actualizarea sistemelor electrice de capacitate mare cu rețele flexibile și stocarea eficientă a energiei

Exemple:

  • Turbine eoliene
  • Microrețele
CLĂDIRI

Acțiuni:

  • Creșterea eficienței energetice a clădirilor și caselor
  • Tranziția surselor de energie către energie curată/regenerabile
  • Gestionarea mai bună a izolării termice a clădirilor

Exemple:

  • Sticla dinamică
  • Acoperișuri verzi
ZONA COSTIERĂ

Acțiuni:

  • Protejarea și refacerea ecosistemelor costiere
  • Trecerea la agricultura regenerativă de-a lungul coastelor

Exemple:

  • Refacerea zonelor mlăștinoase (deltele)
  • Protecția zonelor mlăștinoase (deltele)
SĂNĂTATE & EDUCAȚIE

Acțiuni:

  • Asigurarea egalității de gen
  • Garantarea drepturilor omului

Exemple:

  • Extinderea accesului la educație și planificare familială, în special pentru femei și fete
INDUSTRIE

Acțiuni:

  • Înlocuirea materialelor plastice, metalele, ciment și agenții frigorifici nocivi
  • Tranziția către o economie circulară și utilizarea deșeurilor ca resursă
  • Tranziția către surse de energie cu emisii scăzute de carbon și energie fără carbon

Exemple:

  • Bioplastice
  • Compostarea
TRANSPORTURI


Acțiuni:

  • Înlocuirea transportul alimentat cu combustibili fosili
  • Îmbunătățirea eficienței energetice a vehiculelor
  • Vehicule electrice

Exemple:

  • Orașe pe care se poate ajunge pe jos
  • Trenuri electrice
TERENURI

Acțiuni:

  • Schimbarea dietelor și gestionarea risipei alimentare
  • Protejarea și restaurarea ecosistemelor
  • Tranzitiția către agricultura regenerativă
  • Utilizarea terenurilor degradate

Exemple:

  • Refacerea pădurilor tropicale
  • Silvopasturi
INGINERIE

Acțiuni:

  • Extracția, apoi depozitarea, îngroparea sau utilizarea carbonului

Exemple:

  • Biochar

Cunoștințe ecologice tradiționale

De mii de ani, multe comunități indigene au trăit în echilibru cu natura, îmbunătățind chiar sănătatea ecosistemelor lor locale.

Acest lucru se datorează în mare parte faptului că variatele moduri de viață ale comunităților indigene sunt construite pe relațiile reciproce dintre oameni și mediu. Principii indigene precum Sumak kawsay și Buen Vivir promovează bunăstarea comunității prin conviețuirea cu natura și grija profundă pentru natură. Relația reciproc avantajoasă dintre multe comunități indigene și mediu este, de asemenea, legată de bogăția de expertiză ecologică pe care aceste comunități au dezvoltat-o ​​de-a lungul timpului.

Această expertiză, sau cunoștințele ecologice tradiționale, a permis multor comunități indigene să trăiască într-un mod care să permită naturii să se regenereze și să prospere și le-a oferit, de asemenea, populațiilor indigiene capacitatea de a răspunde eficient la schimbările climatice.

Ce sunt cunoștințele ecologice tradiționale?

Cunoștințele ecologice tradiționale sunt un sistem de cunoștințe și practici științifice ecologice dezvoltate de popoarele indigene de-a lungul a mii de ani.

Cunoștințele ecologice tradiționale presupune gestionarea terenurilor și a resurselor specifice fiecărei zone în funcție de cunoștințele colective ale fiecărei comunități asupra mediul înconjurător. Aceste cunoștințe colective sunt dobândite prin experiența directă cu natura și prin relația pe termen lung a comunității cu ecosistemul local. Cunoștințele ecologice tradiționale cuprinde cunoștințe științifice practice și tehnici dovedite, precum și tradiții culturale. Spre deosebire de știința convențională, cunoștințele ecologice tradiționale se referă la oameni ca parte a naturii și evidențiază relațiile din cadrul unui ecosistem.

Nu există un singur organism care să reprezinte cunoștințele ecologice tradiționale, deoarece modurile în care diferitele comunități indigene interacționează cu mediul înconjurător variază foarte mult în funcție de condițiile locale.

Este important de menționat că aceste cunoștințe ecologice tradiționale nu reprezintă doar cunoștințe științifice și tehnici ecologice. Cunoștințele ecologice tradiționale sunt considerate un mod de viață pentru multe comunități indigene, unul în care oamenii au o relație profundă cu ecosistemele din care fac parte și, prin această relație, contribuie la asigurarea echilibrului în cadrul ecosistemelor.

Cunoștințele ecologice tradiționale și schimbările climatice

De-a lungul istoriei, multe popoare indigene au reușit să răspundă eficient la schimbările climatice, bazându-se pe cunoștințele ecologice tradiționale din comunitățile lor.

Cunoștințele ecologice tradiționale includ cunoștințele detaliate, pe termen lung, ale unei comunități asupra ecosistemelor locale. Aceste cunoștințe, care se pot întinde pe sute sau mii de ani, includ observații cu privire la schimbările mediului înconjurător (cum ar fi schimbări ale modelelor meteorologice sau comportamentului animalelor) la care acesta a fost supus pe perioade lungi de timp. Capacitatea de a compara condițiile actuale cu aceste date istorice reprezintă cheia pentru înțelegerea impactului schimbărilor climatice, precum și a modului de adaptare sau gestionare a acestora.

Cunoștințele ecologice tradiționale și rezistența la schimbările climatice

Trăirea în echilibru cu natura este o altă componentă cheie a conceptului de cunoștințe ecologice tradiționale, care permite atât sistemelor naturale, cât și celor umane să reziste în fața perturbărilor de mediu.

Pentru multe comunități indigene este esențial să trăiască în mod durabil și să ia doar atât cât au nevoie, astfel încât ecosistemul să se poată regenera și să continue să asigure resurse pentru întreaga comunitate – care include atât oamenii, dar și alte specii. De-a lungul istoriei, comunitățile indigene din California au recoltat plante și au vânat animale la frecvențe și intensități atent analizate. Acest lucru le-a permis să satisfacă nevoile comunităților lor, conservând în același timp speciile de plante și animale din care au luat. Uneori, modul de gestionare a terenurilor a determinat chiar sporirea speciilor de plante și animale. Cultivarea unei relații reciproce cu natura permite naturii să se regenereze astfel încât să poată continua să susțină viața.

Biodiversitate

Trăirea în echilibru cu natura protejează și promovează și biodiversitatea, ceea ce permite oamenilor să fie flexibili și adaptabili în fața schimbărilor climatice.

Ecosistemele biodiverse oferă o gamă largă de alimente, medicamente și materiale la care pot apela oamenii și alte specii, fără a epuiza o anumită sursă. Când apar schimbări sau perturbări în cadrul ecosistemului, cum ar fi scăderea precipitațiilor, biodiversitatea asigură că sunt disponibile alternative pentru supraviețuire. 80% din biodiversitatea lumii este protejată de indigeni, ceea ce arată rolul critic pe care gestionarea corespunzătoare a terenurilor populației indigene îl are în menținerea ecosistemelor sănătoase și în îmbunătățirea capacității naturii de a fi rezistentă la perturbările de mediu.

Acțiuni de protecția mediului realizată de populația indigenă

Având în vedere legătura strânsă dintre modul de viață al multor popoare indigene și pământul pe care trăiesc, acestea sunt adesea mai vulnerabile la schimbările bruște ale mediului. Popoarele indigene sunt printre primele care se confruntă cu cele mai grave și imediate efecte ale crizei climatice. Cu toate acestea, ele tind să contribuie cel mai puțin la schimbările climatice. Terenurile gestionate de indigeni sunt unele dintre cele mai sănătoase ecosisteme de pe planetă și totuși sunt vizate pentru procesele industriale și de extracție din cauza marginalizării și opresiunii comunităților indigene.

Deși comunitățile indigene al căror mod de viață este legat de pământ sunt mai vulnerabile la criza climatică, legătura lor cu pământul le poziționează să dețină cele mai bune conștințe atunci când vine vorba de a răspunde la schimbările din mediu. Nu este surprinzător faptul că de mulți ani populațiile indigene sunt în fruntea acțiunilor împotriva schimbărilor climatice.

Urmând exemplul celor care dețin cunoștințele ecologice tradiționale la nivelul comunităților lor li se oferă celorlați oameni o neprețuită oportunitate de a învăța de la populațiile indigene. De asemenea, se creează oportunități pentru persoanele non-indigene de a colabora și de a sprijini comunitățile indigene care protejează mediul și pun în aplicare soluții pentru schimbările climatice. Totodată, se poate face lumină cu privire la impactul unic al schimbărilor climatice asupra populației indigene al căror mod de viață este legat de pământ.

În același timp, susținerea drepturilor populațiilor indigene asigură premisele necesare capacității comunități indigene de a răspunde schimbărilor climatice, potrivit cerințelor acestora.

Drepturile populațiilor indigene

Deși cunoștințele ecologice tradiționale sunt cheia pentru sănătatea planetei și bunăstarea comunităților pentru care aceste cunoștințe ecologice tradiționale reprezintă un mod de viață, bariere semnificative în calea drepturilor populațiilor indigene amenință conservarea și implementarea practicilor și sistemelor de cunoștințe ale populațiilor indigene.

Interzicerea de către guvern a arderilor controlate a terenurilor comunităților indigene native din California este un exemplu clar al modului în care opresiunea continuă asupra comunităților indigene, precum și a cunoștințelor lor tradiționale au consecințe devastatoare atât pentru oameni, cât și pentru planetă.

Timp de secole, multe comunități indigene native din California au folosit în mod regulat pârjolirea pământului pentru a încuraja creșterea de noi plante, pentru a crește diversitatea și productivitatea culturilor, precum și pentru a curăța pădurile de tufișurile care ar putea alimenta incendiile. Când coloniștii au forțat comunitățile native să părăsească pământurile lor ancestrale, au interzis, de asemenea, multe tradiții native, inclusiv aplicarea cunoștințelor tradiționale native. Drept urmare, comunitățile native din California nu au putut practica arderea controlată a terenurilor, iar California a fost devastată de incendii de vegetație incontrolabile care s-au agravat pe măsură ce schimbările climatice și încălzirea globală se intensifică.

Ceea ce coloniștii – și mulți oameni de astăzi – nu au înțeles este că peisajul înfloritor pe care l-au crezut că este „sălbăticie” neatinsă de oameni era de fapt o acțiune sănătoasă determinată de gestionarea neîntreruptă a pământului de către popoarele native de-a lungul a sute sau mii de ani.

Cunoștințele ecologice tradiționale și gestionarea terenurilor indigene contribuie la asigurarea unor ecosisteme sănătoase, precum și la prevenirea catastrofelor climatice. Dar atâta timp cât continuă amenințările la adresa drepturilor populațiilor indigene și a suveranității acestora – care sunt legate de sistemele și aplicarea cunoștințelor acestor populații indigene – soluțiile identificate de populația indigenă la criza climatică nu vor fi aplicate. Înlăturarea barierelor din calea drepturilor și suveranității populațiilor indigene asigură premisele că aceste comunități indigene pot implementa soluții eficiente la criza climatică, în funcție de expertiza lor tradițională și de nevoile comunităților lor.

Și, descoperirea modurilor în care multe comunități indigene au reușit din punct de vedere istoric să răspundă simultan nevoilor oamenilor, îmbunătățind în același timp mediul înconjurător, poate ajuta restul societății să-și reorienteze relația cu natura.

Drepturile Naturii

Drepturile naturii sunt legi care recunosc Pământul și ecosistemele sale ca ființe vii beneficiind de dreptul inalienabil de a exista și de a înflori.

Această schimbare de paradigmă este o abatere semnificativă de la tratarea naturii de către sistemul juridic dominant ca obiect neînsuflețit care trebuie deținut ca proprietate și consumat sau vândut ca marfă. Drepturile naturii reflectă în schimb o viziune a populațiilor indigene asupra lumii, una în care natura este vie, iar umanitatea este o parte a naturii – și nu separată sau dominantă asupra ei.

Drepturile Naturii recunosc, de asemenea, autoritatea oamenilor de a pune în aplicare aceste drepturi, făcând din Drepturile Naturii atât o problemă de protecție a mediului, dar și cu privire la drepturile comunității.

La ce sunt utile Drepturile Naturii?

Drepturile naturii se adresează în mod direct sistemului juridic de protecție a mediului, care nu numai că nu protejează mediul, dar permite și distrugerea acestuia.

Drepturile sunt cea mai înaltă formă de protecție în cadrul sistemului juridic din S.U.A. și în multe locuri din lume. Cu toate acestea, deoarece acest sistem juridic vede în prezent natura ca „proprietate” și nu ca o entitate cu drepturi, oricine deține un teren îl poate folosi după cum crede de cuviință. Acest lucru permite și încurajează guvernele și corporațiile să urmărească proiecte profitabile chiar dacă acestea devastează mediul și comunitățile locale. Chiar și atunci când există deja măsuri de protecție a mediului, acestea sunt adesea limitate la cazuri foarte specifice sau utilizate în mod reactiv.

Majoritatea măsurilor de protecție a mediului existente sunt reactive și nu preventive, menite să limiteze unele dintre efectele mai adverse ale proiectelor distructive, fără a le opri efectiv.

Acest lucru se datorează în mare parte faptului că industriile reglementate – nu agențiile de protecție a mediului – elaborează reglementările. Atunci când guvernele federale sau de stat eliberează autorizații pentru proiecte distructive, sarcina revine comunităților indigene locale sau persoanelor fizice de a finanța acțiunile de contestare a acestor autorizații. Aceste eforturi sunt adesea nereușite, având în vedere puterea economică uriașă pe care o dețin corporațiile. Și chiar și atunci când aceste eforturi reușesc, corporațiile își pot exercita influența politică pentru a rescrie reglementările prin intermediul legislativului. Corporațiile își vor folosi adesea influența politică și economică pentru a se asigura de adoptarea unor legi care să limiteze dreptul cetățenilor de a iniția proiecte de legi care vizează protecția mediul înconjurător.

Acordarea drepturilor naturii are potențialul de a limita procesul decizional la cei direct afectați de activitățile corporative și guvernamentale care sunt toxice pentru sănătatea mediului înconjurător și a comunităților indigene.

Prin Drepturile Naturii, naturii i se acordă cel mai înalt nivel de protecție juridică din sistemul juridic actual și poate fi apărată în instanță ori de câte ori este vătămată. Aceasta înseamnă că atunci când are loc degradarea mediului, indivizii sau comunitățile pot reprezenta legal natura în instanță și pot invoca drepturile acesteia pentru a evita sau a remedia prejudiciul. Fără drepturi, natura va continua să fie percepută ca bun „proprietate” supusă intereselor economice ale guvernelor, corporațiilor și altor entități puternice.

Dacă natura are drepturi, cetățenii au o cale puternică nu numai pentru a opri distrugerea mediului înconjurător, ci și pentru a interzice în primul rând ca distrugerea să se producă.

Drepturile naturii în practică

Eforturile de a acorda drepturi legale naturii au devenit o mișcare globală, una condusă în mare parte de popoarele indigene, dar susținută deopotrivă și de comunitățile non-indigene.

Ecuador a devenit prima națiune care a reglementat Drepturile Naturii în Constituția sa în 2008, statuând inclusiv patru principii ale Drepturilor Naturii:

  • Natura are dreptul de a exista
  • Natura are dreptul de a se regenera
  • Natura are dreptul de a-și menține ciclurile, funcțiile și procesele naturale.
  • Natura are dreptul la restaurare.

Eforturi similare de a acorda drepturi naturii sunt în creștere în SUA, în mare parte în comunitățile locale care și-au asumat reglementarea de măsuri privind protecția mediului. În 2005, Națiunea Navajo a interzis exploatarea uraniului invocând legile sale tradiționale. În 2006, districtul Tamaqua a interzis aruncarea de nămol toxic, devenind prima comunitate din lume care a codificat Drepturile Naturii în lege. De atunci, zeci de alte comunități din SUA au stabilit inițiative privind drepturile naturii.

Consolidarea democrației

Una dintre cele mai mari bariere în calea abordării cu succes a crizei climatice este lipsa unei democrații puternice capabile să răspundă voinței oamenilor și nevoilor mediului înconjurător.

În SUA, sistemul politic tinde să protejeze interesele corporative în detrimentul mediului și al comunităților indigene locale.

Dacă nu avem un sistem politic care să răspundă voinței cetățenilor de rând și nevoilor naturii, acțiunile progresive asupra crizei climatice și a nedreptăților sociale interdependente vor fi blocate.

Care este acum starea democrației?

În multe privințe, puterea corporativă a subminat democrația.

Din cauza Hotărârilor Curții Supreme a SUA, cum ar fi în cazul cetățenilor unități împotriva Comisiei Electorale Federale, care a ridicat restricțiile privind finanțarea campaniilor politice pentru corporații și alte grupuri, sistemul politic din SUA este puternic influențat de interesele corporative.

Adesea, marile corporații, cum ar fi cele din industriile extractive, își folosesc resursele financiare pentru a influența ce politicieni sunt aleși, precum și ce legi sunt adoptate. Deoarece aceste corporații acordă prioritate protecției și creșterii activelor lor, ele tind să favorizeze politicienii și legile care le permit să exploateze oamenii și mediul pentru profit. Având în vedere că doar 100 de corporații sunt responsabile pentru 71% din toate emisiile industriale, nu putem ignora impactul imens pe care corporațiile îl au asupra mediului.

Ca să nu mai vorbim, atunci când cetățenii obișnuiți fac eforturi pentru acțiuni semnificative în domeniul schimbărilor climatice – cum ar fi renunțarea la o economie de combustibili fosili – corporațiile ale căror profituri depind de continuarea activității obstrucționează adesea aceste eforturi prin intermediul legislativului sau al sistemului juridic.

Acest lucru este deosebit de periculos atunci când corporațiile încearcă să se sustragă angajării răspunderii pentru încălcările repetate ale drepturilor omului și pentru daunele ecologice catastrofale. Eforturile ExxonMobil de a limita politicile privind schimbările climatice și încercările Chevron de a utiliza sistemul judiciar al SUA pentru a evita angajarea răspunderii pentru deșeurile sale toxice din Amazon sunt exemple clare ale modului în care corporațiile își folosesc adesea puterea politică disproporționată pentru a rezista și a împiedica acțiuni semnificative pentru a aborda criza climatică.

Consolidarea drepturilor democratice

Potrivit Centrului pentru Drepturi Democratice și de Mediu, extinderea drepturilor civile și politice deschide calea pentru ca cetățenii obișnuiți să se opună activităților care dăunează mediului, și sănătății ori mijloacelor de trai ale oamenilor.

Aceste drepturi includ dreptul la:

  • Apă curată
  • Agricultura sustenabilă
  • Ocrotirea împotriva poluării chimice
  • Un climat locuibil
  • Managementul sustenabil al deșeurilor
  • Energie sustenabilă
  • Controlul local asupra dezvoltării la scară largă
  • Drepturi constituționale de protecție la locul de muncă
  • Protecție împotriva poluării

Din cauza obstacolelor pe care puterea corporativă le ridică pentru abordarea crizei climatice, este esențial să se întărească drepturile democratice, astfel încât oamenii – nu cei cu putere politică disproporționată – să fie implicați în procesele de luare a deciziilor care modelează sănătatea mediului înconjurător și sănătatea comunitățile lor.

Economia regenerativă

În prezent, sistemul economic dominant din întreaga lume se bazează pe extracția și exploatarea atât a oamenilor, dar și a resurselor planetei.

Acest sistem industrial extractiv, care tratează natura ca pe o marfă și anumite comunități ca fiind de unică folosință, limitează sever capacitatea planetei de a susține viața. Pe măsură ce economiile lumii se luptă pentru a asigurarea unei creșteri nelimitate, cererea și consumul de energie și resurse ale umanității continuă să crească, de asemenea. Consumul anual al umanității cu privire la resursele Pământului depășește cu mult ceea ce Pământul poate regenera într-un an și până când nu reorientăm economiile lumii pentru a fi în echilibru cu natura, riscăm daune ecologice catastrofale.

O tranziție de la sistemul economic industrial extractiv către o economie regenerativă nu numai că ar întări capacitatea Pământului de a susține viața, dar ar asigura, de asemenea, că beneficiile creșterii economice sunt distribuite în mod corect și echitabil.

Ce este o economie regenerativă?

Potrivit Grassroots Global Justice Alliance, o economie regenerativă este un sistem economic care produce, consumă și distribuie resurse în echilibru cu natura, asigurând în același timp echitate și justiție.

Spre deosebire de o economie extractivă, o economie regenerativă acordă prioritate unui mediu înconjurător sănătos și unor comunități sănătoase în detrimentul profiturilor. Aceasta asigură accesul la alimente sănătoase, energie regenerabilă, apă și aer curat, dar și locuri de muncă prin care sunt respectate drepturile tuturor lucrătorilor. O economie regenerativă se dezvoltă în jurul comunității care se administrează și care recunoaște valoarea muncii și a resurselor pentru comunitate. Aceasta implică democratizarea modului în care producem și consumăm bunuri, precum și relocalizarea economiei globale.

Re-localizarea include:

  • Producerea de alimente și bunuri pentru a fi folosite mai degrabă la nivel local, în loc să fie produse pentru export
  • Reducerea cantității de energie necesară pentru ambalarea și transportul mărfurilor
  • Localizarea producției alimentare și realizarea astfel de economii cu privire la energia necesară pentru transportul pe distanțe lungi și sprijinirea producătorilor locali
  • Reducerea deșeurilor, în special cele determinate de utilizarea ambalajelor de unică folosință ori a ambalării excesive
  • Construirea rezilienței la nivelul regiunilor pentru contracararea colapsului economic sau al dezastrului climatic

Scăderea producției

Relocalizarea este un aspect cheie al scăderii producției, un proces care contracarează orientarea sistemului economic actual spre creștere infinită.

Scăderea producției reprezintă contracția echitabilă a economiilor celor mai bogate națiuni, astfel încât acestea să funcționeze în limitele biofizice ale sistemelor vii ale Pământului. Mai puțin de 20% din populația globală consumă 80% din resursele lumii și doar 10% produc aproape jumătate din emisiile bazate pe consumul global. Acest lucru arată clar că criza climatică se află în centrul dezechilibrului dintre umanitate și natură, dar în centrul dezechilibrului din interiorul umanității.

Echitatea este o considerație critică pentru soluțiile privind schimbările climatice, deoarece economia extractivă nu numai că extrage din natură, ci și din comunitățile marginalizate. În același timp, acest sistem economic exclude comunitățile marginalizate de la beneficiile creșterii economice, în timp ce le împovărează în mod disproporționat cu impactul schimbărilor climatice.

Economia extractivă înglobează bogăția și puterea, subminând în același timp democrația prin crearea condițiilor pentru ca cei cu bogăție disproporționată sau putere corporativă să depășească nevoile naturii și ale cetățenilor obișnuiți – în special a celor care sunt deja dezavantajați. Adesea, aceste nedreptăți sunt justificate prin urmărirea creșterii economice și a „progresului”.

Cu toate acestea, lupta pentru creștere economică fără a ține cont de limitele biofizice ale sistemelor vii ale Pământului și fără a ține cont de impactul asupra comunităților marginalizate este o viziune distorsionată a progresului, una care ignoră realitățile crizei climatice.

Schimbarea viziunii asupra lumii și asupra culturii

Criza climatică și crizele sale sociale, economice și politice interdependente sunt toate rezultatul neintenționat al unei viziuni dominante asupra lumii care a devenit distructivă pentru toată viața de pe Pământ.

Această viziune asupra lumii cuprinde o multitudine de credințe sau presupuneri care stau la baza comportamentelor noastre ca specie. Deși o mare parte din umanitate crede că se comportă rațional prin urmărirea „progresului” și a creșterii economice, multe dintre comportamentele noastre epuizează capacitatea Pământului de a susține viața, punându-ne în pericol pe noi înșine, alte specii și generațiile viitoare.

Miturile culturale ale viziunii noastre distructive asupra lumii

Mai jos sunt patru mituri culturale care fac parte din viziunea dominantă asupra lumii care contribuie la criza climatică.

Mitul #1: Iluzia separării

Esența viziunii distructive asupra lumii care conduce criza climatică este reprezentată de iluzia separării.

Iluzia separării promovează ideea că oamenii sunt separați unii de alții și separați de Pământ. Acest fals sentiment de separare a determinat umanitatea să acționeze potrivit unei ierarhii în care oamenii au supremația asupra naturii și a altor specii, iar unii oameni au supremația asupra altora. Această ierarhie întărește iluzia separării în timp ce justifică exploatarea oamenilor și a planetei.

Cu toate acestea, întreaga umanitate este profund interdependentă și interconectată atât cu ea, dar și cu Pământul. Supraviețuirea umanității este indisolubil legată de sănătatea planetei și de bunăstarea celorlalți. Nu suntem indivizi care pot reuși singuri dacă ne concentrăm doar pe propriul nostru succes și îi ignorăm pe toți ceilalți. Și nu ne plasăm în afara naturii, cu dreptul de a face cu ea așa cum considerăm de cuviință. Mai degrabă, umanitatea este o parte a naturii și provine din aceeași sursă de viață care ne conectează cu toate celelalte forme de viață. Această interconexiune înseamnă că acțiunile noastre au consecințe pentru toți — inclusiv pentru noi înșine; ceea ce facem altora are consecințe asupra propriilor noastre vieți, iar ceea ce facem Pământului ne facem nouă înșine.

Antidotul: recunoașterea și îmbrățișarea interconexiunii noastre cu ceilalți, cu alte specii și cu mediul înconjurător din care facem toți parte.

Mitul #2: Viziunea mecanicistă asupra naturii

Pe lângă faptul că văd natura ca fiind separată de oameni, cea mai mare parte a societății are și o viziune mecanicistă asupra naturii în care oamenii se raportează la natură ca la un obiect neviu. Prin această perspectivă, natura este tratată ca o mașinărie alcătuită din părți separate pe care oamenii le pot controla, folosi și elimina după cum consideră de cuviință. Înseamnă, de asemenea, că omenirea se raportează la natură exclusiv din perspectiva valorii pe care o are și pe care o poate comercializa pentru câștigul pe termen scurt. Acest lucru face mai ușor justificarea degradării naturii și ne poate orbi cu privier la impactul pe care îl avem asupra sistemelor vii ale Pământului, asupra altor specii și asupra generațiilor viitoare.

Antidotul: raportarea la natură ca o ființă vie cu un drept inalienabil de a exista și de a prospera.

Mitul #3: Creștere infinită

Economia industrială extractivă este orientată către creșterea infinită, care promovează ideea potrivit căreia este posibilă o creștere economică nelimitată.

Promisiunea falsă a creșterii nelimitate este distructivă pentru că nu ține cont de limitele ecologice și sociale ale dezvoltării economiei. Această paradigmă promovează extracția și consumul nelimitat de energie și resurse, ceea ce epuizează resursele pământului mai repede decât le poate regenera. De asemenea, justifică concentrarea bogăției și a puterii, precum și distrugerea ecologică – totul de dragul „progresului”. Ca să nu mai vorbim de faptul că noțiunea de creștere nelimitată ne încurajează să legăm consumul material și acumularea de valoarea de sine. Aceasta, la rândul său, promovează o cultură consumeristă de masă, una care îi înstrăinează pe oameni unii de alții, dar și pe oameni de Pământ.

Antidotul: a trăi în echilibru cu natura și a găsi mulțumire în a avea suficient.

Mitul #4: Resurse, specii și oameni aruncați

Criza climatică a dezvăluit că, în multe privințe, omenirea crede că există resurse, specii și oameni de care ne putem dispensa.

Cu alte cuvinte, o mare parte din societate a ajuns să accepte că unele resurse, alte specii și anumite grupuri de oameni vor trebui neapărat sacrificate pentru ca „progresul” sau „dezvoltarea” să aibă loc. Societatea a ajuns să accepte că măsura în care oamenii pot folosi ceva sau pe cineva este o măsură a valorii, care încurajează oamenii să se dispenseze de orice resursă sau de orice persoană care nu le mai servește interesele.

Antidotul: să ne raportăm la Pământ ca fiind sacru și să asigurăm o lume înfloritoare pentru toți oamenii și pentru toate speciile.

Justiția Climatică

Criza climatică nu este doar o problemă de mediu.

Mai degrabă, criza climatică este în mod inerent o problemă de justiție socială la fel de mult pe cât este una ecologică. Ceea ce face omenirea Pământului are un impact inevitabil asupra comunităților noastre. Și dacă nu concentrăm justiția climatică asupra modului în care abordăm criza climatică, distrugerea pământului va continua, iar cei care sunt cei mai vulnerabili la schimbările climatice vor trebui să plătească un preț disproporționat.

Legătura dintre schimbările climatice și justiție

Justiția climatică este locul în care se intersectează justiția pentru planetă și justiția pentru oameni.

Adesea, problemele de mediu sunt abordate separat de problemele de justiție socială. Cu toate acestea, în centrul crizei climatice se află relațiile de dominație și exploatare atât a oamenilor, cât și a planetei. Aceste relații emană dintr-un fals sentiment de separare – separarea dintre noi și ceilalți, precum și separarea dintre oameni și natură. Acest sentiment de separare, care este cauza principală atât a problemelor de mediu, cât și a justiției sociale, ne face mai ușor să „afectăm” natura și anumite popoare, iar această afectare justifică și întărește exploatarea lor.

Justiția climatică oferă o cale puternică pentru a lupta împotriva cauzei principale a crizei climatice, asigurând în același timp că nimeni nu este lăsat în urmă în procesul sau în rezultatele creării unui viitor mai bun.

Justiția climatică include:

  • O abordare intersecțională pentru înțelegerea și abordarea crizei climatice
  • Colaborarea intergenerațională și lidershipul tinerilor
  • Dreptatea rasială
  • Justiție economică și o tranziție justă către o economie regenerativă
  • Leadership în comunitățile din prima linie
  • Luarea deciziilor și întreprinderea acțiunilor de către comunitățile de bază
  • Decolonizarea

Justiția climatică este esențială deoarece, deși schimbările climatice au un impact asupra întregii vieți de pe Pământ, modul în care sunt experimentate aceste impacturi nu este același pentru toată lumea.

Deoarece oamenii fac parte din natură și depind de natură pentru a supraviețui, schimbările climatice vor avea un impact inevitabil asupra oamenilor. În același timp, deoarece sistemele noastre politice și economice actuale dezavantajează anumite comunități, inechitățile sociale sunt agravate și exacerbate de perturbări ale mediului, cum ar fi seceta sau colapsul ecosistemului.

În special, comunitățile marginalizate sunt mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice, deoarece adesea nu au acces la resurse pentru a compensa aceste impacturi, precum și acces la spațiile în care sunt luate deciziile care le afectează comunitățile.

Aceste comunități, care tind să fie predominant sărace, prezintă un risc mai mare de a trăi și de a lucra în apropierea locurilor periculoase, sunt mai expuse la toxine și poluare și sunt adesea excluse de la asistență adecvată în caz de dezastre naturale.

Prin abordarea justiției climatice, suntem capabili să abordăm criza climatică ca pe o adevărată problemă de justiție socială, în timp ce contracarăm cauzele fundamentale ale distrugerii planetei și comunităților noastre.