Notice: Undefined index: url in /home/pachaman/public_html/rosiamontanamarathon.ro/wp-content/plugins/wpforms-lite/src/Forms/IconChoices.php on line 127 Notice: Undefined index: path in /home/pachaman/public_html/rosiamontanamarathon.ro/wp-content/plugins/wpforms-lite/src/Forms/IconChoices.php on line 128 Roșia Montana – Aurul din inima ta – Rosia Montana Marathon | 22 Iunie 2024
Editia a XI-a, 22 Iunie 2024

ROXANA MELNICU

Singurul aur pe care-l poți păstra e cel pe care-l ai deja: e aurul din inima ta!

Motto:

„… fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi”– Nicolae Iorga, în lucrarea „Orizonturile mele. O viaţă de om – aşa cum a fost”

De ce Roșia Montană a atras atâta simpatie? Cum se face că aceeastă cauză, dintre atâtea altele care au suscitat mișcări populare, a adunat în jurul ei atâta susținere? Dincolo de argumentele socio-politice, întotdeauna mi s-a părut că în acel entuziasm popular manifestat acolo era ceva magic. Pe când în fiecare săptămână se aduna cortegiul care striga Uniți salvăm Roșia Montană! și Ieșiți din casă dacă vă pasă! și Nu corporația face legislația! eu îmi scosesem din arsenal tam-tamul și împre-ună cu doi- trei prieteni formam o avangardă entuziastă – tobele noastre vesteau și deja bucureștenii știau când se apropie rândurile unite pentru apărarea celui mai iubit loc al României de pe atunci: Roșia Montană!

Am citit pe atunci mii de pagini despre Roșia Montană, am aflat mii de povești și legende, cu geții pioși și ascetici ai lui Zalmoxe și agatârșii dionisiaci și potențial promiscui, tatuați și vopsiți pe trup, dar doldora de aur, am citit povești cu uriași și cu vâlvele băilor, minuni și conspirații, mărturii istorice și dialoguri live. Am urmărit istorii abracadabrante, mărturii și dezmințiri demne de cele mai grozave romane de aventuri, am auzit și consemnat legende și demontările lor mai mult sau mai puțin con-vingătoare. Cu fiecare astfel de cărămidă mitică alăturată edificiului legendar deja impresionant al Roșiei Montane, am iubit din ce în ce mai mult Roșia. Dar la Roșia nu am ajuns niciodată!

Da, în cele din urmă, după aproape două decenii de lupte și campanii, Roșia a fost salvată de la distrugere: din 27 iulie 2021 face parte din Patrimoniul Unesco. Peisajul cultural minier Roșia Monta-nă a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO – este vorba despre cel mai important, ex-tins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-i-se astfel atât vulnerabilitatea, cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încu-rajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni teh-nice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de mă-suri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol. Este astfel deschis drumul cooperării internaționale pentru salvgardarea unei resurse culturale unice în lume, prin valori-ficarea potenţialului său economic în relație cu dezvoltarea turismului cultural şi de mediu, care înso-țesc statutul de sit al patrimoniului mondial.

Dincolo de ceea ce societatea civilă a făcut pentru salvarea fizică a Roșiei Montane, mai important este ceea ce Roșia Montană ne-a dăruit nouă: ea ne-a prilejuit, fie și pentru o clipă, întâlnirea cu aurul din inimile noastre. Nu pot descrie mai poetic – și totodată mai concret – ceea ce ni s-a întâm-plat atunci, la probabil cel mai frumos moment de solidaritate civică pe care l-am trăit după Revoluția din 1989.

Spre Roșia Montană a zilelor noastre

Ce s-a întâmplat însă concret cu Roșia Montană și locuitorii ei? Salvată de pericolul dezastrului ecologic, Roșia își caută acum un mod concret de viață, cât mai pe potriva destinului fabulos promis de ceea ce poartă în adâncuri acest pământ. Am vrut să mă apropii de acest pământ binecuvântat al Roșiei Montane în vremea Solstițiului de Vară, când Aurul din cer va fi întâlnit Aurul din pământ. Am vrut să o fac în fugă, alergând printre pietrele cu istorie ale Roșiei, la cea de-a zecea editiție a Maratonului Roșia Montană. Nu a fost să fie anul acesta, dar tot ceea ce am discutat și tot ce am trăit alături de Alexandra Postelnicu, cea care a fondat atât Asociația Pachamama cât și Roșia Montană Marathon m-au dus mai aprope de respirația tainică a acestui loc, poate unul dintre cele mai importante de pe planetă.

Acest loc își alege oamenii: îi alege pe cei mai îndrăzneți, pe cei care au cel mai mult de dăruit, în momentele în care au cel mai mult de dăruit și sunt gata să o facă,. Pe scurt, pentru Roșia Montană avem de dăruit ceea ce avem deja, dar nu știm încă, sau nu știm că putem dărui: după cum minunat a formulat Alexandra, este aurul din inima ta. Roșia Montană este un loc sacru, un loc în care este posibil să îți afli viitorul, dar un singur lucru este sigur: îți pune la încercare aurul din inima ta!

Restul aurului, cel concret, reprezentat în Sistemul Periodic al Elementelor cu simbolul Au, nu e al tău, ci al Mamei Pământ – dacă îl vei da, vei avea noroc și fericire, însă dacă vei ține să îl păstrezi numai pentru tine îți va aduce numai necazuri! Dar, atât într-un caz cât și în celălalt,. aurul pământului nu va sta cu tine, ci se va întoarce în pământ, pe căile lui proprii. Aurul de la Roșia Montană se apără singur – de fapt pământul este cel care-și apără aurul, apărându-și integritatea sa secretă de loc sacru, poate unul dintre marile noduri energetice ale planetei.

Localitatea Roșia Montană: geografia și istoria ei

Roșia Montană este situată în centrul Munților Apuseni, la poalele Munților Metaliferi, la 80 km de orașul Alba Iulia, 15 km de Câmpeni și 11 km de Abrud. Localitatea este întinsă pe versanții văii Roșiei, nume căpătat datorită culorii roșiatice a apei din cauza conținutului ridicat în oxizi de fier.

Este situată la o altitudine de aproximativ 800 m, aici întânindu-se culmile domoale ale dealurilor premontane cu masivele muntoase înalte pe care se mai pot vedea urme ale exploatării îndelungate. Una din caracteristicile unice ale peisajului este prezența nenumăratelor lacuri artificiale numite „tăuri”, create inițial pentru a folosi activității miniere. La Roşia Montană există nu mai puţin de 105 tăuri, lacuri sau stăvilare.

În apropierea Roșiei Montane se află două formațiuni geologice unice declarate monumente ale naturii, Piatra Corbului – situată pe Dealul Cârnic la o altitudine de aproximativ 950 m – și Piatra Despicată – situată între Dealul Cârnic și Dealul Cetății.

În spaţiul nord dunărean există două mari areale în care aurul apare dispus în zăcăminte consistente: a) regiunea Baia Mare unde filonul aurifer se află la o adâncime de 300 metri adâncime; b) arealul Munţilor Trascăului, regiunea Roşia Montană şi Brad.

Se pare că doar a doua regiune era cunoscută în antichitate şi a fost exploată mai întâi de daci, care probabil au învăţat de la sciţii agatârşi acest meşteşug, iar după cucerire de romani.

Episodul final al războaielor dacice a lui Traian, cu capturarea tezaurului regal, indică o preocupare în lumea elitelor dacice pentru prelucrarea şi implicit exploatarea aurului. Analizele metalografice făcute de curând pe o serie de brăţări de aur, de epocă Laténe, găsite în Munţii Orăştiei, pe dealul Căprăreaţa, a relevat faptul că dacii exploatau cu precădere aur aluvionar din Munţii Apuseni.

Dacii și/sau așa-numiții agatârși, care, după unii, nu sunt din același neam cu geții, ci sunt altă ramură din neamul sciților. Ei sunt menționați de Herodot ca „mari iubitori de scule și podoabe de aur“.

Bogăţia în aur a Daciei a fost una din cauzele cuceririi regatului lui Decebal de către romani, dacă judecăm faptul că în secolul I d.Hr., minele Imperiului Roman abia aduceau statului puţin peste 4 tone anual, iar în secolul II d.Hr., numai exploatările din Dacia reuşeau în perioadele de pace să aducă visteriei 3 tone anual. În baza acestor date putem înţelege copleşitoare senzaţia care a făcut-o la Roma „comoara” lui Decebal. Captura de 165 de tone de aur şi 330 tone de argint a permis împăratului Traian să-şi ducă la îndeplinire vastele sale programe edilitare şi astfel să devină în ochii supuşilor Optimus Princeps.

După unele păreri înglobarea teritoriilor dacice de la nordul Dunării în Imperiu a făcut ca Dacia Traiana să devină cea mai bogată provincie în zăcăminte de aur pe care romanii o stăpâneau, fapt pentru care împăratul a acordat o atenţie deosebită rentabilizării acestei zone. El a adus  la Alburnus Maior coloniști din Illyricum, zona montană dalmată centrală şi sudică, mineri specializaţi în exploatarea aurului: îi găsim sub numele de pirustae, baridustae et sardeates, delmaţi şi maniaţi.

Roşia Montană este atestată documentar din 6 februarie 131, când purta numele de Alburnus Maior – de la toponimul dacic Alburnus şi de la adjectivul roman Maior. De-a lungul timpului, activitatea specifică acestei zone a fost exploatarea auriferă, care a început încă din secolul al II-lea d.Hr, din perioada romanilor, atât la suprafaţă, cât şi în galerii subterane.

Sub romani mineritul aurifer din Transilvania a căpătat o dezvoltare nemaiîntâlnită până în secolul XVIII-XIX. Prevalează în zona minieră o mulţime de exploatări de mică anvergură, mine

deschise de comunităţile de iliro-dalmati, adesea organizaţi în asociaţii profesionale

sau religioase. Însă din cauza iernilor grele din Dacia şi câteodată şi a perioadelor de

nelinişti la graniţe, mineritul în zona Munţilor Apuseni funcţiona sezonier, iar odată

cu decăderea economiei Imperiului Roman în epoca anarhiei militare zona se

depopulează, iar minele ajung să fie închise ori abandonate.

După anul 275 d.H., după retragerea romanilor din Dacia, activitatea minieră a continuat cu intensităţi diferite, regiunea fiind cutreierată de popoare dornice de îmbogăţire, iar populaţia a rezistat în faţa invadatorilor găsindu-şi adăpost în munţi.

Au urmat aproape zece secole din care nu s-au perpetuat informaţii certe despre mineritul din zonă, mai aproape de zilele noastre exploatarea zăcămintelor aurifere din Munţii Apuseni realizându-se în perioada Regatului Ungariei, în epoca austro-ungară, până la Unirea de la 1 decembrie 1918.

Tehnica minieră romană continuă până în secolele XVI – XVII, când se descoperă pulberea neagră (praful de puşcă), care duce la progrese importante în tehnologia exploatării miniere.

În anul 1788, în galeria „Sfântul Iosif” şi în anul 1855, în galeria „Catalina-Monuleşti”, au fost descoperite, în total, celebrele 25 de tăbliţe cerate, documente scrise de o importanţă deosebită pentru studierea dreptului roman, dar şi al vieţii economice şi sociale în Dacia romană. Între acestea s-a găsit şi o tăbliţă care atesta prima menţiune documentară a localităţii, 6 februarie anul 131 d.H, aceasta reprezentând un contract încheiat de „scriitorul” – jurist Valerius Firmus, cetăţean roman italic.

Mineritul din jurul Abrudului a fost sprijinit şi încurajat prin înfiinţarea Fondului pisetal Abrud – Roşia, la 30 aprilie 1790, cu scopul de a asigura regiunea cu medici şi moaşe, asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite pentru minerii săraci şi inapţi de muncă, sprijinirea materială a instituţiilor miniere de interes public, acordarea de împrumuturi pentru diferite lucrări productive celor ce aveau posibilitatea să le restituie, ajutoare pentru întreţinerea lacurilor (tăuri), iazurilor, canalelor şi drumurilor spre galerii. Din motive necunoscute activitatea fondului a fost sistată în anul 1920.

La 1 septembrie 1896 se înfiinţează prima şcoală minieră din Roşia Montană, care funcţionează până la începutul Primului Război Mondial, în anul 1914 absolvind 6 promoţii de tehnicieni, unii devenind ulterior chiar ingineri.

Mina Roşia Montană a fost prezentă la Expoziţia Mondială de la Paris din 1899, cu 12 planşe ilustrând întreprinderea statului şi o colecţie cu flori de mină cu aur, care a făcut vâlvă printre organizatori şi vizitatori, prin frumuseţea lor.

Începând cu secolul al XVIII-lea, statul are nevoie de aur mai mult, elaborează o serie de proiecte şi legi cu caracter minier, care stimulează mineritul în Munţii Apuseni, inclusiv la Roşia Montană. Au fost realizate galerii magistrale, care au fost puse la dispoziţia asociaţiilor particulare – cea mai importantă galerie fiind „Sfânta Cruce din Orlea”, realizată la cota 714 m, săpată în anul 1883 şi care deschide toate câmpurile miniere din zăcământ.

„Febra aurului” a atras oameni din diferite părţi ale Europei, la Roşia Montană fiind constituite în timp comunităţi de români, maghiari, germani, slovaci, evrei, fiecare cu propriile obiceiuri şi tradiţii, comunităţi pentru care s-au construit biserici şi s-au înfiinţat şcoli. În vremurile de început, aproape întreaga populaţie era implicată în activităţile miniere, chiar şi femeile şi copiii mai mari, drept urmare în zonă nu s-au dezvoltat meşteşugurile specifice satelor din Apuseni, locuitorii de aici preferând să îşi cumpere produsele necesare traiului de la negustorii ce veneau din zonele învecinate.

Meşteşugarii din zonă, puţini la număr, fie deserveau activităţile miniere, fie aveau meserii specific urbane, croitori şi cizmari.

Roşia Montană s-a dezvoltat în timp, datorită mineritului, apogeul fiind întâlnit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când devenise un orăşel cochet, cu un centru cu străzi pietruite şi iluminate, cazino, cinematograf, teatru şi sală de bal cu oglinzi veneţiene şi grădină de vară în care cânta fanfara.

Familiile vechi de mineri, care deţineau averi moştenite de-a lungul generaţiilor, reprezentau elitele localităţii, ei locuind în centru, în case mari, cel mai adesea cu două niveluri, inspirate de cele ale saşilor din Transilvania.

După Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, mina Roşia Montană, trece în proprietatea statului român, fiind reorganizată în anul 1933, în baza Legii minelor din 1924, sub numele „Minele Statului din Roşia Montană”.

Producţia de aur şi argint în anul 1937, la nivel de ţară, era de 5,4 tone de aur şi 25,6 tone argint, România fiind, conform statisticilor, a doua ţară producătoare de aur din Europa.

În anul 1948, după 11 iunie, toate exploatările private au fost naţionalizate, iar la Roşia Montană extracţia metalelor preţioase a continuat în mina de stat, mineritul rămânând ocupaţia de bază a roşienilor.

După 1995, perimetrul minier de la Roşia Montană a fost concesionat pe o perioadă de 20 de ani Societăţii Roşia Montană Gold Corporation.

În aprilie 2001, era finalizat un Studiu de Fezabilitate în care se arăta că singura metodă economic viabilă de producere a aurului este tratarea minereului cu cianură de sodiu. La Roşia Montană urmau să se folosească 250.000 tone de cianură, iar sterilele rezultate după procesarea minereului urmau să fie stocate într-un iaz de decantare ce ar fi ocupat o suprafaţă de aproximativ 400 ha, cu o capacitate de stocare de 250 milioane tone şi un baraj înalt de 185m.

Rezultatele cercetărilor din anul 2005 – dezvelirea integrală a două temple şi a altor zone sacre, dezvelirea parţială a unui mare edificiu cu hipocaust, a unor necropole şi a unui eventual castellum al minerilor dalmaţi colonizaţi la Roşia Montană – demonstrează faptul că avem la Roşia Montană un complex arheologic, al cărui caracter unitar trebuie luat în considerare şi la care cercetările trebuie să continue foarte mult timp pentru a fi definitiv evaluat.

Legendele și vâlva Roșiei Montane

Desigur că „epoca de aur“ a exploatării aurului era cea în care metalul prețios se decanta din apele pâraielor din zonă – se pare că sciții agatârși așa l-au descoperit și așa îl extrăgeau. După ce s-a trecut la exploatarea aurului din adâncul pământului, se înțelege că cel mai dificil lucru pentru un miner care caută aur este să afle locul exact al aurului în acel nigredo care este mina – aici intervin manifestări energetice care îi ghidează – minerii din Roșia Montană le numesc „vâlve“.

De cele mai multe ori minerii erau creștini practicanți; cu toate acestea ei simțeau nevoia unui aliat care să îi ajute în fiecare zi în mine, să-i îndrume către un ort sau un zăcământ mai bogat, spre vâna de aur. Își spuneau ca dacă împart cât mai mult cu comunitatea au șansa de a aduce aur cât mai mult. Se poate face o paralelă între această atitudine și raportul pe care îl au popoarele andine cu Pachamama, mama-pământ. Așa cum q’eros sunt foarte atenți cu păstrarea schimbului echitabil, a unui echilibru dinamic și subtil cu Mama Pământ care este infinit generoasă, dar care trebuie onorată infinit, la fel minerii știau că a dărui, a împărtăși cu cei din jur, este calea spre a primi în continuare darurile pământului.

Munca de băieș (miner) la Roșia Montană ca și aiurea, presupunea și multe riscuri, deci oamenii simțeau nevoie de protecție divină, se rugau înainte de a intra în galerii. Dar mai credeau și în vâlve sau zâne, bune sau rele, care puteau să ajute in băieș sau să îl pedepsească pentru păcatele sale.

Vâlvele sunt considerate bune sau rele, în funcție de soarta pe care o va avea omul (minerul) care le întâlnea. Vâlvele bune îi arată ortul (locul cu zăcământ de aur) și îl lasă să iasă în siguranță din mină și să îl valorifice, să se bucure de bogăție și/sau să scape cu viață.

Vâlvele rele fie îl duc la pierzanie, îl ucid sau îl rătăcesc, fie îl lasă să iasă din mină cu aurul, dar acesta va fi tot un aur al pierzaniei, care îi aduce numai nenoroc.

Oricum ar fi ele, bune sau rele, vâlvele pot lua orice înfățișare, de om sau animal. De obicei intervine și componenta morală: vâlvele îl întreabă pe om ce intenționează să facă cu aurul, iar râspunsul cel mai bun se dovedește în fiecare caz răspunsul care implică dăruire.

Inginerul Valentin Rus din Roșia Montană i-a prins, acum câțiva ani, pe ultimii bătrâni care, între războaie, au intrat ei înșiși în mine, pe la 7-8 anișori, și au cărat cu cârca piatra grea de aur a Apusenilor. Din amintirile lor a pus cap la cap legenda din moși-strămoși a întâlnirii lui Mihăilă Gritta cu vâlva. Legenda se mai povestește și acum. Se zice că Mihăilă ar fi intrat îngândurat în mină în zilele dinaintea Paștelui și cutreiera galeriile, când mina a început să tremure și de peste tot din pereți cădeau roci. El s-a lipit de peretele galeriei și a așteptat să se liniștească cutremurul. Dar liniștea nu mai venea; apoi galeria s-a umplut cu o ceață albă, de unde a aparut un miner alb cu un lămpaș în mână, care i-a promis că-l duce la aur. L-a întrebat ce va face cu aurul – după obiceiul vâlvelor. Iar Mihăilă nu a fost deloc modest: el chiar provoacă vâlva deghizată în moșneag: nu ai tu atâta aur pentru tot ce-mi trebuie mie! Însă ceea ce vrea el să facă este o amplă acțiune de a dărui substanță spirituală neamului românesc ortodox de la care se revendică (deși numele său este de origine italiană). El declară că intenționează să clădească șapte biserici ortodoxe și șapte școli confesionale (singura formă de școală în care puteau învăța copiii în epoca lui Mihăilă). Răspunsul i-a plăcut vâlvei, care l-a dus la aur. Mihăilă l-a urmat prin galerii unde nu mai fusese niciodată; în cele din urmă vâlva i-a arătat un loc unde să spargă piatra. Mihăilă face imediat găuri cu sfredelul și ciocanul, pune în orificii praf de pușcă, dă foc și se ascunde din calea exploziei; așteaptă să se risipească fumul. Odată cu el, se risipește, însă, și vâlva. Când fumul s-a dus, parcă intrase soarele în mină. Bulgări de aur ca merele căzuseră pe jos.  Pereții erau încărcați de aur. Adună repede cât poate lua o dată și pleacă spre ieșirea din mină, fără să se rătăcească, de parcă ar fi știut acel drum dintotdeauna. Mihăilă s-a ținut de cuvânt. A construit ce a promis și din când în când se întorcea la locul acela ca să mai ia aur. Numai din ce se știe sigur, documentat în arhivele miniere, Mihăilă Gritta a scos undeva în jurul a două tone de aur!

Nu a spus nimănui niciodată despre acea întâlnire. Doar pe patul de moarte a mărturisit despre întâlnirea cu vâlva, dar nu a dat mai departe locul, nu se știe dacă acolo mai este aur și cât mai este. Deoarece exact ca legământul care se face cu Pachamama, aceasta nu este exploatare fără limite. Gritta a fost conștient că acela este darul care i s-a făcut lui, era între el și spiritul acestui pământ, Vâlva, și nu a cutezat să îl transfere.

Mihăilă Gritta era unul dintre concesionarii de perimetre miniere de la 1800, așa-zișii „proprietari de mine“. De fapt acești oameni erau doar proprietarii unor drepturi de exploatare, mai mari sau mai mici, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia. Unii au investit serios acolo, alții s-au asociat ca să aibă putere, unii au găsit mai mult aur, alții mai puțin. Cheltuielile erau mari, condițiile grele. Erau perioade mai bune și perioade mai slabe, după cum «dădeau de aur»”, explică inginerul Valentin Rus. După 1600, Roșia Montană devenise un adevărat «El Dorado»! Veneau aventurieri din întreaga Europă! Casa imperială de la Viena încuraja exploatările, căci avea cotă parte, și dădea facilități pentru extracția aurului. Mulți își încercau norocul. Așa cum unii au mers în America, în Lumea Nouă, alții au venit la Roșia Montană.

Despre familia Gritta se presupune că ar fi venit din Italia. Părinții lui Mihăilă, Fira și Gheorghiuț, erau deja ortodocși pe la 1700 – o alegere cât se poate de curajoasă într-o comunitate cu multe confesiuni și într-un principat în care nimeni nu încuraja ortodoxia!

În zilele noastre, inginerii Aurel Sîntimbreanu și Valentin Rus au mers, în cercetările lor pasionate, legate de vechiul minerit din Apuseni, pe urmele legendei celor șapte biserici promise de Mihăilă Gritta vâlvei de sub Cetate. Pas cu pas, sat cu sat, legenda s-a transformat în realitate… Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Roșia Montană, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil” din Bucium Cerbu, pe turla căreia apar inițialele M. G., Biserica „Sfânta Treime” din Mogoș, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Geoagiu Joseni, pe turnul căreia se poate citi „Gritta Mihail – 1829”, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe turnul căreia scrie „Mihail – 1832”. Toate aceste lăcașuri alături de câteva foste școli certifică marea operă de binefacere a lui Mihăilă Gritta din Roșia. Toate, biserici mari, frumoase, de zid, cu turle mândre, adevărate bijuterii! Se spune că și biserica din Ardeu ar fi avut înscris pe turlă numele lui Mihăilă Gritta, dar însemnarea a dispărut, după o renovare. În fine, a șaptea biserică a lui Gritta se poate să fi fost biserica de la Cărpiniș, demolată între timp, când s-a construit pe locul ei o biserică nouă.

Într-o epocă de maximă opresiune, exact între Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan și Revoluția lui Avram Iancu (Mihăilă a trăit între 1762 și 1837), familia Gritta s-a folosit de aurul din munți pentru a face din Apuseni o redută a ortodoxiei și românismului. Fiul lui Mihăilă, George Gritta, a suportat, nu o dată, pe spezele sale, achiziția de praf de pușcă și de mâncare pentru armata lui Avram Iancu, și a cumpărat două tunuri, fără de care acesta nu avea nicio șansă să-l înfrunte pe maiorul Hatvani, în luptele pentru cucerirea Abrudului. Aurul găsit de Mihăilă și-ai lui, pe urmele vâlvei apărute în Săptămâna Mare, le-a slujit românilor ardeleni în cele mai grele momente ale destinului.

Energiile Roșiei Montane: Piatra filosofală este chiar aurul din inima ta

Mineralele acumulate într-un loc anume sunt expresia concret geologică, amprenta fizică a profilului energetic al locului. Sunt anumite câmpuri energetice care modelează totul în jur. Procesul zis „alchimic“ este un rezumat al acestui proces energetic. Ceea ce este cel mai greu de înțeles pentru mai toată lumea este faptul că el nu poate fi însă prezentat ca o succesiune fixă de etape, ca o „rețetă de fabricat aur“, ci reprezintă un conglomerat de intuiții procesuale care au purtat numele de Albedo, Rubedo, Nigredo, Citrinitas.

Alchimia a precedat chimia și se refera la un singur proces: crearea aurului, arătând clar că singurul proces care merită atenția filosofului naturii este drumul spre perfecțiune.

Chimia, care a derivat din alchimie, nu o neagă fundamental, dar, fiind o știință profană, îngăduie cantonarea în concret și deci îngăduie și preocuparea pentru etapele intermediare ale procesului.

Uimitor este că de-a lungul timpului toate cele patru instanțe ale totalității alchimice au fost legate de Roșia Montană.

– Alburnus (Maior) este primul nume ale localității, atestat de romani. El corespunde lui Albedo, instanței albe consemnate de alchimiști, puritatea lunară.

– Aurul galben corespunde străvechii etape pe nume citrinitas – care reprezintă dialogul

– Roșia (Montană) este corespondenta lui rubedo, nunta sacră a elementelor.

– Cianura, pământul negru, amenințarea este corespondenta lui nigredo, stadiul putreziciunii din care se va face piatra

Minerii consideră că acolo unde există o cantitate mare de aur există și o energie a acestuia, i-au spus Vâlvă și apare sub diferite forme. este o credință foarte puternică, despre care oamenii locului spun că este întotdeauna mai puternică decât crede și cel care crede.

Ca să aflăm de ce natură poate fi ea, merită să pornim de la cuvinte. Cuvântul „Vâlvă“ cu forma sa „vâlvătaie“ provine din slavonă. La nivel fizic desemnează flacăra, focul. În toată lumea sunt atestate credințele în „focuri pe comori“, ca aure, emanații energetice ale căror precipitate fizice sunt comorile în sine. În sens larg, este vorba despre focul care transmută materia – și în acest sens este singura comoară care există,

La figurat, vâlvă înseamnă și agitație, faimă.

În slavonă, vâlvătaia desemnează și Duhul Sfânt, reprezentat ca foc sacru.

Toate acestea acoperă întreg spectrul reprezentat de emanația aurului. Pe scurt, aurul fizic îți poate fi (sau nu) hărăzit, ție, ca persoană, cu singura condiție de a avea o aură de aur, aurie. Numai așa îți poți gestiona simbolic, lumesc, existențial, spiritual aurul fizic, care vine și cu provocarea bogăției lumești.

Ce înseamnă pe plan psihologic și spiritual a avea o aură aurie?

Iluminare – Intelectul, înțelepciunea și înțelegerea transcendentală care favorizează oportunități mai mari de bogăție personală, spirituală și materială.

Smerenie și abnegație în acțiuni – sunt persoane care câștigă înțelepciune din evenimentele vieții pe care le-au trăit și știu să-și mențină un calm umil în momentele dificile și incitante deopotrivă.

Compasiune, natura altruistă – știu să exprime empatie și oferă încurajare.

Excelență – evită să arate un caracter prea ambițios sau competitiv. În schimb, adesea se poartă cu umilință, deoarece rămân pe deplin dedicați obiectivelor lor.

Forță și disciplină

Magnetism – oamenii sunt atrași în mod natural de aura de aur.

O propunere, o misiune și o promisiune

Am vibrat de la început la propunerea Asociației Pachamama de a vizita Roșia Montană. Pentru că, înainte de a cunoaște toate detaliile pe care vi le-am povestit mai sus, am îmbrățișat proiectul care poartă numele Mamei Pământ, Pachamama: ceea ce vizează proiectul este armonizarea vibrațiilor noastre umane cu generozitatea naturii. Este valabil pentru toate colțurile pământului, desigur, dar aici, la Roșia Montană, totul devine mult mai evident, mai ușor de înțeles, datorită magnetismului inerent al locurilor.

Pachamama România este o filială a Pachamama Alliance cu sediul în San Francisco. Alexandra Postelnicu a studiat psihologia la San Francisco. În urma unui simpozion care trata probleme climatice, dar și raportul lor cu crizele sociale și criza spirituală, Alexandra a pornit pe calea activismului în domeniul promovării drepturilor naturii, pentru a ajunge să trăim cu toții într-o ume sustenabilă, echitabilă și aducătoare de mulțumire sufletească. Și-a dorit să aducă programele de conștientizare și în România.

Pachamama este o mișcare de conștientizare, de trezire din iluzia separării la realitatea interconectivității. Această idee de separare se află la baza tuturor problemelor cu care ne confruntăm: problemelor de mediu, sociale, probleme sufletești.

„Bunăstarea noastră este profund interconectată cu bunăstarea planetei“ spune Alexandra. „În Ecuador am avut revelația faptului câ în interiorul meu se dă o luptă: între o forță întunecată, care este mintea, pe de o parte, și forța luminii – inima, de cealaltă parte. Am văzut două energii: una care venea de sus, neagră,,muilt mai mare decât energia abă care izvora din inimă. Rațiunea încerca să îmi domine sentimentele. Asta duce la închidere în  sine, la izolare, la lipsa bucuriei de a trăi momentul prezent. Soluția este controlarea intenției pe care o avem în fiecare moment.

Este o lecție pe care ne-o dă Roșia Montană. Tu alegi dacă acțioenzi din rolul de victimă, un rol al fricii, sau, dimpotrivă, acționezi din iubire și dintr-un loc creativ.“

La Roșia Montană, Alexandra a găsit un mediu asemănător cu cel din Ecuador, unde a trăit alături de tribul Achuar o experiență pe care la Roșia o dezvoltă an de an. În 2013 alerga aici primul semimaraton. „Aici găsești iubirea care duce la creație, frumusețe și, din nou, la mai multă iubire“ spune ea acum.

Asociația Pachamama militează pentru ca legea să recunoască natura Roșiei Montane ca pe o ființă vie – constituția Ecuadorului are deja o astfel de prevedere. Astfel, România ar fi prima țară din Europa unde acest tip de lege ar fi adoptat.

Aurul din inima ta

Succesiunea de nume si atribute care au fost legate de-a lungul timpului de Roșia Montană sugerează o corespondență directă cu ceea ce s-a numit succesiune de etape ale procesului alchimic. Numai că succesiunea nu este fixă și acest cuaternion formează mai degrabă un soi de

roză a vânturilor sau mandala sau diagramă a Sinelui (în viziunea lui Carl Gustav Jung) – procesul poate incepe oriunde, dar el trebuie să cuprindă toate etapele.

Roșia înseamna aur, nu putem face abstracție de el. Roșia știe să trăiască numai prin aur, cel din care se va plămadi piatra sufletului, adică nemurirea noastră. Ce ar trebui să dăruim Roșiei pentru ca armonia ecologică adevărată să existe, adică să existe un schimb real, o inserție naturală a oamenilor contextul geologic și geografic al acestui spațiu?

La această întrebare răspunsul nu are cum să fie fix. La fel ca și la întrebările Vâlvelor, trebuie să dăm răspuns bun. Să dăruim aurul din inimă, așa cum minunat a formulat Alexandra: nu e nici puțin si nici modest, ci este chiar soarele dinlăuntrul nostru.

Un răspuns

  1. Am fost să vizitez Roșia Montana,mă atrăgea ca un magnet și m-am dus.Am ajuns un pic târziu după ce ultimii vizitatori au intrat deja în galerii și am suferit ,am plâns ,m-am transformat intr-un copil .Aveam o durere imensă în suflet ,că îmi dorisem enorm să îi simt măruntaiele și se pare că era încă momentul.M-am plimbat pe cărările satului ,am respirat adânc aerul montan ,m-am liniștit și am primis că am să mă întorc .Soțul meu a fost bulversat de reacțiile mele ,că parcă nu mai eram eu .Parcă mă întorsesem în timp…oare oi fi mai trecut pe acolo în alte timpuri? Parcă mă întorsesem acasă și asta durea cumplit ca un foc lăuntric ,era o emoție extraordinară ,dincolo de ceea ce puteam eu explica atunci ,eram altcineva .