wpb-js-composer js-comp-ver-6.1 vc_responsive elementor-default elementor-kit-2883">
1-4 SEPTEMBRIE 2022
1-4 SEPTEMBRIE 2022

Maraton 42.16 km

  • 03.09.2022
  • 07:30 am - 03:30 pm
  • 150 RON -> 25 apr, 180 RON -> 16 aug, 185 RON -> 02 sep
  • Categorie eveniment

STARTUL se dă din Piața Centrală, de unde coborâm circa 1Km pe asfalt, apoi în zona primăriei facem stânga și ieșim de pe drumul public.
Urmează o urcare pe forestier prin pădure, trecem pe lângă Monumentul Funerar Circular Roman de la Tăul Găuri și apoi coborâm în satul Corna. Mai traversăm câteva fânețe, apoi coborâm în cătunul Bunta, unde vom avea primul punct de alimentare / hidratare (Km 6,5).

De acolo începem o urcare prin pădure pe o potecă ce ne poartă prin poieni frumoase pline de flori de câmp, ajungem pe culmea dealului, de unde vom avea o panorama frumoasă a carierelor pe care le-am lăsat în urmă, dar și o vedere spre Detunata Golașă, adică ce ne așteaptă în continuare.

Traseul intersectează din nou drumul judetean, pe care vom alerga câteva sute de metri pe asfalt până la următorul punct de hidratare aflat la Km 11,5.
De aici voluntarii ne vor ghida spre dreapta pe traseul turistic triunghi albastru si urmând marcajele începem o coborâre ce alternează pe drumuri de piatră, fânețe și păduri tinere de mesteacăn. Ultima parte din coborârea ce ne duce în Valea Abruzelului se face printr-o pădure bătrâna de fagi, unde drumul este adâncit și pietruit. Ajunși în Valea Abruzel, în satul Văleni ne continuăm drumul după marcaje, traversând un pod de beton peste pârâul Muntari și urmând drumul principal al văii către dreapta, circa 1 km, unde avem punct de alimentare/hidratare (km 14,1) Pe această porțiune putem admira pe partea stângă din loc în loc vechi galerii miniere. Urmează să cotim la stânga, pe un drum forestier ce șerpuiește prin pădure. Părăsim drumul într-o curbă la dreapta, mergând în direcția înainte, conform marcajelor, pe un alt drum foarte puțin utilizat. Continuăm pe acest drum până în vârful dealului, unde, într-o poiană largă urmează să coborâm către satul Valea Șesii, exact lângă Casa Memorială Fefeleaga. Ne continuăm deplasarea în stânga, urmărind drumul satului, pe care îl părăsim după aproximativ 100 m, traversând un podeț de lemn peste pârâul Valea Șesii. Traseul continuă printr-o făneață împrejmuită, unde se recomandă deplasarea cât mai aproape de gard. Continuând urcarea pe o potecă ce șerpuiește lin prin pădure, ajungem într-o poiană mare, unde se află Popasul Fefeleaga, în proprietatea unui urmaș al vestitului personaj din nuvela lui Ion Agârbiceanu.

De aici mai urcam un pic prin padure si ajungem la poalele Detunatei pe care o admirăm în treacăt de jos în sus din zona ghețarilor. Mai mergem câteva sute de metri si ajungem la următorul punct de alimentare si hidratare de la Km 19,2, ne alimentăm si ne hidratăm bine ca să începem urcarea spre vârful Detunatei pe poteca turistică. Ajugem sus, urmăm obligatoriu poteca turistică care trece pe la baza stâncii ( ATENTIE, NU SE VA TRECE PESTE BALIZELE PE CARE LE VOM PUNE PE PARTEA SUPERIOARĂ A STÂNCII, PERICOL DE CĂDERE IN GOL!!!) și coborâm pe traseul turistic în partea cealaltă a masivului. De aici traseul continuă vălurit pe drumuri forestiere, lăsăm în dreapta iazul de acumulare unde se poate observa turla bisericii îngropate din fostul sat Geamana, ajungem și traversăm satul Muntari unde avem posibilitatea să ne și hidratăm la câteva izvoare aflate si semnalizate pe marginea drumului, urcăm câteva serpentine până la un drum industrial, alergam din nou cca un km pe asfalt în coborâre, apoi ajungem la următorul punct de alimentare/hidratare la Km 29,1 unde voluntarii ne vor ghida înainte, vom coborî pe un forestier până la Tăul Brazi, vom alerga pe lângă Tău, după care poteca ne va scoate pe drumul asfaltat din Rosia Montană unde după câteva sute de metri ajungem în piața centrală, ne hidratăm și ne pregătim ptr următoarea buclă de cca 11km.

Continuăm în coborâre pe asfalt vreo 200 m apoi facem stânga părăsind drumul public și începem urcarea pe drumul industrial de cariera până în vârf, La Cruce.
De aici coborâm pe o potecă prin pădure pe lângă Piatra Corbului, ajungem din nou la o intersectie de 5 drumuri (PA/PH) unde voluntarii ne vor indruma drept în față. După circa 700m părăsim spre stânga drumul industrial respectând indicațiile voluntarilor și intrăm pe o potecă care ne duce pe Masivul Șulei, de unde se văd Tăul Brazi, Tăul Anghel și Piatra Corbului – monument al naturii și simbol al Roșiei Montane.

Se coboară către Tăul Mare, lacul în formă de inimă, care se ocolește pe partea dreaptă și se intră pe porțiune comună a traseelor de Maraton și Cros. Traseul șerpuiește pe pajiște alpină, apoi urmeaza o urcare scurtă dar foarte abruptă prin iarbă până în vârful Masivului Rotundu.

De aici începem o coborâre pe drum forestier printre brazi, trecem pe lângă un zmeuriș, virăm stânga, iar aproape de capăt, pe stanga, avem si un izvor rece. Ne îndreptăm spre satul Țarina, coborăm înca circa 1Km și ajungem la Tăul Țarinii. De aici continuăm aproximativ 1,5Km și ajungem în piața centrală a Roșiei Montane la finish.

Diferența totala de nivel va fi de 1800m.

Pe parcursul traseului vor fi urmatoarele puncte de hidratare / alimentare:
    • Km 6,8 – punct de hidratare și alimentare;

    • Km 11,5 – punct de hidratare;

    • Km 14,1 – punct de hidratare și alimentare;

    • Km 19,2 – punct de hidratare și alimentare ( !! alimentați-vă bine pentru 10Km fără puncte de alimentare !! );

    • Km 29,1 – punct de hidratare și alimentare;

    • Km 31,1 – punct de hidratare;

    • Km 34,6 – punct de hidratare și alimentare ( !! alimentați-vă bine pentru 7,5Km fără puncte de alimentare !! );

    Trakurile GPX sunt cu caracter informativ. Concurentii sunt sfatuiti sa urmeze marcajele puse de noi pe traseu.

    Trackul GPX poate fi descarcat de aici: GPX Maraton

     

Loc de întâlnire

Centrul Vechi

Sat. Roșia Montană

Organizator

Pachamama România

Bdul Eroilor, Nr. 15, București

Telefon: + 40 757 451 882 (Ana Oros)

rosiamontanamarathon@gmail.com

www.pachamamaromania.ro

Detalii

  • Limită:
    300 participanți