Așa cum am promis, revenim cu un nou articol din cartea domnului Silviu Dumitrescu, autor și antrenor emerit al atletismului românesc – „Alergăm pentru sănătate: din tainele eforturilor fizice”.
Astăzi am ales să vorbim despre jogging, istoria sa și beneficiile extraordinare pe care le aduce.
Cuvântul „jogging”, astăzi cunoscut în majoritatea ţărilor de pe toate continentele, este de dată relativ recentă şi a pătruns prin dicţionarele enciclopedice renumite de-abia pe la sfârşitul secolului trecut. În universalul „Petit LAROUSSE”, ediţia din 1981, cuvântul nici nu exista, iar în dicţionarele noastre enciclopedice, de-abia în 1999 apare: jogging = „Alergare uşoară pentru menţinerea sănătăţii”. Noi, în încercarea de a găsi o definiţie mai completă am putea spune că joggingul este o alergare în tempo uşor sau moderat, pe teren variat sau în oraş, fără spirit de competiţie, executată pentru obţinerea şi menţinerea sănătăţii şi a bunei dispoziţii. Jogging în limba engleză înseamnă o deplasare uşoară de relaxare, de alergare cu pas mărunt, dar astăzi el reprezintă o concepţie-metodă de viaţă, în afara definiţiei prezentată mai sus.
Este interesant să cunoaşteţi puţin din istoria naşterii acestei mişcări pentru a înţelege mai bine de unde şi cum s-a produs această schimbare a vieţii multora, mişcare ce a scăzut în America, de exemplu, cu peste 50% numărul accidentelor cardiovasculare şi a reuşit să scadă cu peste 28% numărul fumătorilor.
Scânteia care a aprins interesul lumii civilizate pentru jogging, această alergare binefăcătoare, a pornit din Noua Zeelandă unde antrenorul de mare succes, ARTHUR LYDIARD, după cum am mai arătat, făuritor de campioni olimpici, nu a putut rezista la stăruinţele (citiţi banii!) unui grup de oameni de afaceri ca să-i urmărească şi să-i îndrume la alergare –pentru a mai da jos din kilograme. Însă nu mică le-a fost mirarea când, după câteva luni de alergare, au constatat la un control medical că pe lângă kilogramele dispărute au dispărut şi unele afecţiuni cardiace, respiratorii, de natură fiziologică sau reumatismale . Şi, nu în ultimul rând, au dobândit o stare de vitalitate, optimism şi bună dispoziţie. Toate acestea, fiind vorba de personalităţi ale vieţii publice, au apărut în presă şi au făcut mare vâlvă, fiind un motiv ca multă lume să practice joggingul. Vestea a trecut repede peste ocean în America unde un alt antrenor cunoscut, Bowerman, alături de un medic, au publicat o broşură care s-a vândut cu un tiraj de 1.500.000 exemplare. Dar recordul de tiraj l-a obţinut un an mai târziu doctorul KENETH COOPER – creatorul testului Cooper folosit şi astăzi în lumea fotbalului, bazat pe alergare – cu cartea intitulată JOGGING tipărită în 2.600.000 exemplare.
În EUROPA, joggingul cunoaşte o răspândire mai puţin spectaculoasă, mai ales că în multe ţări europene se disputau unele întreceri de alergare dar cu ecou local, făcând mai mult parte din programul unor festivităţi populare. O contribuţie importantă a avut în această direcţie şi revista SPIRIDON editată de elveţianul NOEL TAMINI, care a contribuit la răspândirea joggingului, în spiritul prieteniei şi al bunei dispoziţii. Iar după titlul revistei (Spiridon Luis a fost primul câştigator al Maratonului de la prima Olimpiadă a timpurilor moderne de la Atena în 1896) s-au înfiinţat în mai multe ţări europene cluburi de jogging cu acest nume. Noel Tamini, după anii 1990, apreciind ospitalitatea poporului nostru, şi-a stabilit una din reşedinţele lui în comuna Cicarlău din Maramureş, devenind bun prieten şi cu autorul acestei cărți.
Putem să ne mândrim că am avut şi în România precursorii noştri care au cunoscut şi practicat alergarea pentru sănătate. Ion Lascăr, medic colonel, şi medic al Reginei Maria, era octogenar, când putea fi văzut în fiecare dimineaţă, în jurul anilor 1940, alergând pe stadionul ANEF (devenit apoi Stadionul Republicii, cel dezafectat pentru garajele subterane ale Casei Poporului). Alerga cu pieptul gol si spunea curioşilor că aceasta este doctoria lui cea mai buna pentru sănătate.
Dar experienţa cea mai spectaculoasă s-a petrecut la Oradea prin anii 1970, unde un antrenor de atletism ieşit la pensie , ALEXANDRU SOLNAY, trecut de 80 de ani, a strâns în jurul lui un grup de oameni, de vârste de la 20 până la peste 60 de ani, majoritatea fiind pensionari, şi a început să facă alergări de 3-4 ori pe săptămâna în pădurea de la Băile Felix sau pe Stadionul Orăşenesc. Rezultatele i-au uimit în special pe medici. Un bolnav de insuficienţă biliară de ani de zile s-a vindecat după doar doua luni de alergare. Cardiaci sau hepatici, care aveau interdicție de la medici să facă efort, nu au ascultat recomandările, pe riscul lor, şi s-au vindecat sau ameliorat în aşa măsură încât medicii îi întrebau ce doctorii miraculoase au găsit. Au fost suferinzi de dezechilibre endocrine, de dereglări neurovegetative sau de nevroze rebele cu remarcabile ameliorări sau vindecări spre bucuria lor şi a familiilor lor, mai ales că practicanţii alergării, cu acest prilej, şi-au căpătat energie, dragoste de viaţă şi moral ridicat. Judecând însă la rece, trebuie să remarcăm faptul că antrenorul Solnay a fost un om norocos deoarece experienţa lui se putea sfârşi şi tragic, fiindcă efortul nu este recomandat în toate cazurile de afecţiuni şi este necesar avizul medicului care astăzi ştie mai mult în privinţa efortului fizic decât medicii de acum câteva decenii în urmă.
De ce a fost aleasă alergarea ?
Alergarea este astăzi, în lume, mijlocul cel mai obişnuit de a face mişcare, efort fizic, pentru cei ce se gândesc şi la sănătatea lor. Alergarea a fost aleasă în primul rând fiindcă este la îndemâna oricui. Nu presupune terenuri sau instalaţii sportive speciale, ca alte sporturi. Nu presupune nici tehnici speciale care să fie învăţate; alergarea este ceva natural care totuşi se mai poate perfecţiona respectând principiile biomecanice pentru ca prin efort cât mai mic să se poată obţine deplasare cât mai mare. Prin alergare se pot antrena calităţile fizice importante ca viteza, rezistenţa sau forţa (alergarea în pantă, pe nisip sau în apă).
Alergarea mai are marele avantaj că poate fi bine obiectivizată, ea putând fi măsurată prin metri și secunde. Astfel efortul poate fi mai bine urmărit și dozat in decursul pregătirii, iar rezultatele mai exact stabilite. Tot un avantaj față de alte sporturi este că alergarea se poate face și în grup oferind astfel posibilitatea comunicării, a prieteniei si bunei dispoziţii.
Mai multe despre tainele alergării găsiți în cartea domnului Silviu Dumitrescu la Libraria Eminescu din București. (www.librariaeminescu.ro)
