Editia a XII-a, 22 Iunie 2025

„Dacă există magie pe această planetă, aceasta este conținută în apă.” Loren Eiseley

 

Astăzi, 22 Martie, sărbătorim Ziua Mondială a Apei!

Apa este unul dintre elementele vitale pentru noi oamenii și pentru toate viețuitoarele planetei alături de aer și hrană.

Apa reprezintă unul dintre miracolele pe care ni le oferă natura. O folosim pentru a ne hidrata (corpul nostru fiind compus aproximativ 80% din apă), pentru a face mâncare, pentru a ne cultiva fructele și legumele, pentru a crește animale, pentru a ne spăla, pentru a susține orice vehicul în mișcare, pentru a produce haine, materiale plastice, din sticlă, din metal, pentru contruirea caselor și a oricărei alte clădiri, pentru funcționarea școlilor, spitalelor și a oricărei alte instituții ș.a.m.d. Ea este darul sublim al naturii!

De-a lungul ultimelor 3 secole, de la începutul revoluției industriale, rezervele de apă potabilă au fost grav afectate, penuria de apă fiind principala cauză a migrației popoarelor.

În fiecare zi, peste 1.000 de copii cu vârste sub cinci ani, mor la nivel global din cauza unor afecţiuni provocate de apa poluată, lipsa salubrităţii şi igiena precară, precizează UNICEF.

Un total de 190 de milioane de copii din 10 ţări africane sunt în pericol, potrivit unui nou raport realizat de această organizaţie.

2 miliarde de oameni (mai bine de un sfert din populația globului) nu au acces la apă potabilă gestionată în siguranță acasă, iar 3,6 miliarde de oameni (aproape jumătate din populația lumii) nu au acces la sisteme sanitare gestionate în siguranță acasă, potrivit CDC 24/7.

Aceste date statistice sunt îngrijorătoare și ar trebui să fie un semnal de alarmă și pentru noi.

Apa în România

Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este una dintre țările cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic.

Din cauza deversărilor industriale și casnice, ale gunoaielor aruncate pe cursurile izvoarelor și râurilor și a defrișărilor necontrolate din unele părți ale țării, criza lipsei de apă potabilă poate ajunge și la noi, în special în zonele urbane

Măsuri pentru protejarea apei (element vital pentru noi și pentru toate viețuitoarele)

Iată ce putem face pentru a proteja apa și a ne putea bucura în continuare de multitudinea de beneficii pe care ne-o oferă, cel mai important fiind faptul că ne menține în viață:

  • Ține rebinetul închis în timp ce te speli pe dinți, te bărbirești sau te săpunești pe mâini, pe corp sau pe cap;
  • Fă duș în loc de baie – este mai sănătos pentru organism, mai economic și mai ecologic;
  • Spălați fructele și legumele într-un bol cu apă, nu sub jetul de apă – se economisește o mare cantitate de apă…în plus, apa rămasă în bol poate fi folosită pentru udarea plantelor;
  • Colectează selectiv deșeurile – ele vor fi refolosite și nu aruncate la gropile de gunoi care afectează pânza de apă freatică.

Purificarea apei

Apa răspunde la mesajele scrise, vocale și la stimulii muzicali.

Doctorul japonez Emoto Masaru a fost primul care a reușit să observe răspunsul apei la muzică. A supus apa la mai multe genuri de muzică, iar apoi, după fiecare sesiune de audiții, aceasta a fost înghețată instantaneu, ceea ce a permis observarea sub microscop a cristalelor formate de apă. Muzica precum cea a lui Bach, Mozart, Beethoven a format cristale frumoase, armonioase, iar muzica heavy metal a format cristale urâte, nedefinite.

În ceea ce privește cuvintele scrise ca mesaje și lipite pe sticlele din care bem apa sau cele rostite cu voce tare, la cele negative, precum „Te urăsc”, apa a prins mirosuri neplăcute, s-a înnegrit, iar cristalele au fost nedefinite, pe când la cele frumoase, precum „Mulțumesc” sau „Te iubesc”, apa și-a îmbunătățit proprietățile, iar cristalele au fost frumoase.

Tăurile Roșiei Montane

Una dintre bogățiile Roșiei Montane, alături de resursele aurifere și partea cultural-istorică, sunt tăurile (lacurile de acumulare construite acum aproximativ 300 de ani). Din cele peste 100 de tăuri construite initial, în prezent au mai rămas 8 dintre ele: Tăul Mare (lacul în formă de inimă), Tăul Brazi, Tăul Corna, Tăul Anghel… În cadrul Roșia Montană Marathon vă puteți bucura în alergare, la una dintre cele 3 curse, sau la pas, luând parte la Drumeția Interconectivității, de frumusețea și magia oferită de tăuri! Vă așteptăm în weekend-ul 23-25 Iunie 2023 pentru a ne bucura împreună de aceste frumuseți în cadrul ediției aniversare a Roșia Montană Marathon!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *