Blog
12
02
2019

Alergarea ca medicament

Alergarea ca medicament

Efectele cunoscute şi mai puţin cunoscute ale alergării

D:\Pachamama\2019\Carte Silviu Dumitrescu\SilviuDumitrescu.jpg

Revenim în această săptămână cu un nou articol din cartea domnului Silviu Dumitrescu, autor și antrenor emerit al atletismului românesc – „Alergăm pentru sănătate: din tainele eforturilor fizice”.

Astăzi am ales să vorbim despre Alergare ca și medicament – Efectele cunoscute și mai puțin cunoscute ale alergării.        

Autorul ne spune că majoritatea celor întrebaţi “de ce alergăm?” răspund foarte simplu că aleargă ca să slăbească sau ca să nu se îngraşe.

Silviu Dumitrescu, autor și antrenor emerit al atletismului românesc

Răspunsul corect este mult mai complex şi  uneori este chiar opus credinţei generale. De exemplu, este puţin cunoscut faptul că alergarea, în anumite condiţii, poate contribui chiar la acumularea de kilograme, totul depinzând de felul cum este folosită. Dacă alergăm şi după aceea bem imediat sucuri sau răcoritoare dulci și luăm o masa copioasă, fiindcă într-adevăr efortul deschide pofta de mâncare, atunci nu trebuie sa fim surprinşi ca în loc de slăbit ne-am îngrăşat.

Se mai ştie, mai ales de cei care au practicat alergarea – joggingul – că aceasta relaxează şi aduce optimism si poftă de viață. Experienţa a dovedit că alergarea poate fi un adevărat medicament cu rezultate spectaculoase în multe, foarte multe boli. Încă înainte de 1900, un medic vienez anunţa că a reuşit rezultate excelente în cazurile de depresie recomandând bolnavilor să facă mişcare fizică, în special alergare. În secolul trecut, s-a constatat că prin alergare s-au ameliorat sau s-au vindecat psihoze, dezechilibre endocrine, afecţiuni respiratorii sau ale aparatului cardiovascular. S-au înregistrat, de asemenea, rezultate neaşteptate în boli ale aparatului digestiv sau locomotor, ca şi în multe afecţiuni reumatismale.

         Am reținut părerea unui medic francez, Tissot, care spunea încă din anii 1700: „Mișcarea ca atare poate înlocui orice medicament, dar toate medicamentele lumii nu sunt capabile să înlocuiască influența mișcării”. Sau avertismentul academicianului rus, N. Amosov, care, prin anii 1970, scria: „Peste  200 de ani, jumătate din omenire va fi bolnavă, iar cealaltă jumătate o va îngriji pe prima”.

D:\Pachamama\2019\Carte Silviu Dumitrescu\Alergam-pentru-sanatate-Din-tainele-eforturilor-fizice.jpg

Sperăm ca toate aceste informații să vă fie de folos și să vă ajute în procesul vostru de dezvoltare al unui stil de viață sănătos.

Mai multe despre tainele alergării găsiți în cartea domnului Silviu Dumitrescu la Libraria Eminescu din București. (www.librariaeminescu.ro)

Comment
0

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.